Noile accesorii ale primaverii! Descopera modele si culori delicioase!


 
  
   Moda este mereu surprinzătoare, iar designerii se întrec în idei şi materialele inovative pentru a ieşi în evidenţă cu produse extravagante. Un exemplu în acest sens îl constituie folosirea siliconului pentru accesorii fashion premium. Dacă în trecut, siliconul era folosit în încălţăminte doar în situaţii extreme, ca element de protecţie, astăzi el este tratat, colorat în nuanţe atrăgătoare şi mixat cu materiale naturale pentru a se metamorfoza în accesorii fashion dezirabile.




Astfel se explică şi lansarea în lumea modei a genţilor JU’STO, concepute de către designerul italian Emanuele Magenta, care acordă o atenţie deosebită design-ului şi tendinţelor.

Colecţia de Primăvară-Vară 2017 JU'STO este delicată şi plină de stil, având la bază contrastul dintre minimalismul formelor şi materialele preţioase, aceste elemente inovative care o duc către un stil retro-romantic, potrivit aproape oricărui outfit. Culori aprinse, fresh, materiale texturate şi glitter,rafie, piele, aplicații din pietre fac parte din acest concept care surpinde printr-o opulenţă atipică. Totuși, provocarea cea mai mare constă în a alege accesoriul potrivit, din cele opt modele de genţi, cu nume specifice, toate excelând în calitate, aspect şi detalii.




J-POSH este un clutch mai puţin obişnuit, creat dintr-o combinaţie de material textil şi silicon EVA, disponibil în 21 de culori şi combinaţii – ratan în alb şi negru, glitter în trei culori, piele în diverse nuanţe, de la cafeniu, maro, roşu la verde închis şi aplicaţii de pietre de coral şi turcoaz -  care îl fac să fie potrivit atât pentru ţinute de zi, cât şi de seară.

J-HOOP  este modelul poştaş reinventat şi declinat în 10 variante interesante, iar J-LITTLE este modelul bucket recreat din piele ecologică în trei variante de culori şi definit printr-o nou sistem de închidere.

J-TINA se identifică prin forma pătrată şi combinaţiile care îi dau versatilitate, facilitând trecerea de la un look office la unul glamour.

J-HIDE & J-WIDE sunt două modele într-o singură geantă sofisticată, confortabilă şi elegantă, care îşi modifică total aspectul cu ajutorul elementelor (mânere, invelis sau baretă lungă) care pot fi înlocuite.

J-SETT este geanta care îşi modifică forma, în şase variante de culori ale siliconului şi interior în două variante cromatice.

J-POPPY, sofisticată şi unică, disponibilă în două dimensiuni şi gândită pe mixul perfect dintre ratanul alb-negru şi siliconul colorat, este un must-have pentru vară.

J-TINY & J-HIGH se numără printre primele modele create de Emanuele Magenta. J-TINY este considerată un ever-green şi vine în şase culori, iar J-HIGH, clasică şi mai elegantă, este disponibilă în 5 culori şi diferite modele de mânere detaşabile.






La JU’STORE aflat în Băneasa Shopping City, galeria Feeria, stilul şi designul italian se remarcă prin accesorii fashion care evidenţiază cunoaşterea, pasiunea şi tradiţia italiană artizanală, prin calitatea desăvârşită şi standardele ridicate de exclusivitate. Compania creează, produce şi distribuie produsele atât în magazinele proprii, cât şi în magazine multibrand exclusiviste, la nivel intenaţional. Elementele definitorii ale filosofiei brandului constau în calitate şi inovaţie, versatilitate, coordonare eficientă a reţelei de distribuţie, comunicare, pasiune, încredere, cunoaştere aprofundată a modei şi procesului de creaţie, toate combinate cu viziunea designerului Emanuele Magenta. În afara genților JU’STO designer-ul a creat și o serie de accesorii inovative, precum portofele, ceasuri, portcarduri, eșarfe, huse de telefon.



Comentarii