Poate că acesta este cel mai bun lucru pe care l-am scris vreodata. Despre ea, Anastasia...

Clipele acelea dorite, visate cu ochii deschiși dar și închiși, o mie de detalii intime împărțite cu omul iubit, lipsa experienței, misterul, milioane de informații dorite sau nedorite, teama, viața dinăuntrul tău, dragostea care creștea și creștea odată cu multe transormări interioare și exterioare. Devenam bogată, vidul se umplea. Anastasia venea pe lume la momentul potrivit. Momentul ales de Dumnezeu.

Căci da, despre ea vrea să scriu azi. Despre omulețul frumos și bun care m-a transormat pe mine, mama ei, într-o regină.  Am devenit regina bunătății, așa cum nu aș fi crezut că aș putea fi vreodată.  Un suflet împânzit de fericire nemărginită. Copilul meu perfect care a reușit să îmi aducă viața perfectă.

Nu am vocație de mamă, iar propriul meu infantilism mă sperie și azi, mai ales atunci când Anastasia dovedește că poate emite păreri mult mai spirituale și perspicace decât mine. Dar a fi mamă este un job onorific, cu fișa postului bine definită, cu responsabilități clare, ce trebuie să aducă eficiență maximă. A fi mamă pentru Anastasia este ușor, dar în același timp este o stare plină de vigoare pe care o primesc tot de la ea. Ea naște povești de dragoste în fiecare zi, iar iubirea e putere. Reușim cu ușurintă să ne readaptăm vieții de zi cu zi pentru că ne avem una pe cealaltă, ne îngăduim totul, ne povestim visele înainte de a adormi și după ce ne-am trezit din somnul copilăros, liniștit, cuminte.

Anastasia este, de fapt, visul meu devenit realitate. Am inventat-o de multă vreme și știam că va veni pe lume la feminin. Așa mi-am dorit-o, așa mi-a trimis-o Dumnezeu. Întrupată în carne și oase este exact cum mi-am imaginat-o: drăgălașă, savuroasă, inteligentă, plină de recunoaștere atunci când simte că binele din jurul ei contează, neclintită în deciziile sale, cu o personalitate ce nu se lasă amăgită,  îngăduitoare și înțelegătoare, grațioasă, liberă, voioasă... Genul de copil pe care îți dorești să îl iubești bucățică cu bucățică.

Anastasia are ochi strălucitori când îi povestesc de unde a început viața noatră împreună. Îi spun că vor exista numeroase perioade de evadare și că va pleca de lângă mine, însă ochii ei mari și strălucitori nu mă cred.Noțiunea timpului e alta pentru ea. Acum sinte implicația mea, iar acest lucru mă transformă în regina care nu am fost niciodată. Ne bucurăm de viața noastră cu tot cu cele mai simple și cele mai domestice lucruri ale ei și clocotim de iubire. Mi-e teamă de momentele când va pleca, când va trebui să îi scriu serii nesfârșite de scrisori. Dar poate Dumnezeu va fi blând cu noi și ne va ține laolaltă.

Poate că acesta e cel mai bun lucru pe care l-am scris până acum. Anastasia este cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut întâmpla în viată și știu că sunt fericită și în același timp înspăimântată. Nu aș vrea să plece niciodată...