Pepita privește doar lumea otrăvită cu dragoste
Atunci când lumina nu este săracă și atunci când soarele pleacă și vine din mare. Atunci apare ea, cu multe și nefericite cuvinte ale singurătații pe chip. Numele ei este Pepita și se pricepe să condamne evadarea din dragoste, în rochia ei albă, cu tot cu floarea din păr roz și obrazul palid. Ca o vrăjitoare. Pepita își desprinde mâinile de suratele ei când vrea să-și pieptene părul bălai și să plece acolo unde vede ea marea în care soarele răsare și marea unde soarele apune. Tărâmuri de povești cu stele sclipitoare și iubiri trecătoare. Sânge din fructe e viunul ei azi, dragostea- pași spre lumină și întuneric, cu stele fugite noaptea, lângă Luceafărul de vară. Pepita în rochia albă cu nopți de iarnă și zăpadă albastră. O zână curată la suflet, Pepita privește doar lumea otrăvită cu dragoste.
