Oameni buni, viață anostă, un vin roșu, fericire, nefericire, un poet și nuanță de pudră
Poate că am fost și eu fericită cândva Visez la fericirea absolută și la pudra perfectă. Asta e! Pudra! Încă mă oripilează părul vopsit, dar am încotro? Și e din nou la modă haina cu guler de blană. Mă oripilează și moda... Cine știe, poate sunt într-o pasă neagră. Port jeansi, spăl vase și sper sa-mi treacă la un pahar de vin roșu. A mai rămas ceva din vinul ăla roșu? L-am pus la friptură aseară, în tavă, am mâncat o porție și apoi am tras o porție de plâns. Am plâns de fericire pentru că a nins, pentru că sunt feminină, pentru că m-am întrebat la ce îmi servește feminitatea în ziua de azi, pentru că nu am găsit încă nuanța de pudră perfectă pentru o viață anostă. Aș sta cu ochii pe ceas la serviciu, să fug apoi la un meci de baschet cu băieți înalți și la un teatru cu actori netalentați. Omor timpul printre oameni necunoscuți, mă apucă dorul de oamenii buni din viața mea ca reumatismul, după cum se schimbă vremea... Ei fug de mine, iar cum vine iarna mă calmez. Vara mă lipesc ...
