Pasiune
Vârsta Zburătorilor este oricând, știu asta pentru că o simt pe pielea mea încă fină. Poema dragostei dintre cer și o stea nu se ține numai acolo, în infinit, se ține și pe Pământ, mai ales pe acest Pământ. Mă sfidezi și te sfidez, chiar dacă știi să spui că ar putea fi cea mai frumoasă și unică iubire. Nu știi că de iubire nu scapi decât printr-un deces prematur. Va fi acolo tot timpul, de fapt, chiar și în veșnicia veșniciei. Nu va fi uitată, tocmai pornind de la ideea că este total veșnică, într-o lume cu același număr de fericiri scrise în oracole dintre două războaie mici și războaie mari care au loc tot timpul între noi. Pentru că, dacă nu ne certăm, nu ne iubim, și cu asta basta... Pasiunea e tiranie. Pasiunea mă lasă fără minte și nu are explicație. Este pur și simplu și nu are pricină, se învârte în jurul taliei și mai jos, se preface inocentă, dar nu e, se gudură ca un poncif pe o scenă prea mare, vine cu a doua strigare când crezi că a plecat, recreează, înviorea...
