Toamna somptuoasă cu ochii căprui
Pentru mine, toamna avea întotdeauna ochii mari și căprui. Așa o imaginam, ca pe o fată cu părul lung și bogat, cu șaptezeci de zile în loc de cele câteva de vară/ Are fuste lungi cu care atinge pământul în ploile ei fecunde, în serile ei cu cântec și pahare cu vin, unu, două, trei...Câte vrei! Toamna se numără vise, se strigă versuri la cules, apoi se stă cu brațele obosite pentru iarnă. Așa era bunica. Întâi o toamnă și apoi a fost o iarnă. Ca o doamnă curată, ca o toamnă bogată. Toamna mă îmbrac în stele, nu tocmai după vârsta anilor mei... Iau din farfurii căpșuni întârziate, mere coapte, gutui fierbinți de soare, struguri cu boabe vii și clare. E veselă Toamna, ca-n poza ei de manual școlar. E plină, neînchipuită în lumină galbenă de rază somptuoasă.
