Jeanși de vară
Ar putea fi și vremea jeanșilor la capăt de zi, cu soarele exact la apus. M-aș opri la prăvălia cu cea mai bună cafea și aș savura-o noaptea, după vinul alb, pe muzica pusă de tine dinadins. Muzica vicleană, pe care trebuie să dansez în picioarele goale și cu țigara în colțul gurii mele mici cu buze mari. Mă vezi printre buclele tale negre cu ochii migdalați și frumoși. Eu, mândră, am în brațe floarea-soarelui culeasă de pe drumul spre casă. Tu, mândru că mă ai, dar nu mă știi... Acasă e marea. Acolo unde îmi las pașii de zeiță- cum spui tu, acolo unde sunt nemulțumită forever de frumusețea mea trecătoare, acolo unde tu ai farmec iar eu nu pot spune de ce. În seara asta port jeanșii pentru că îmi arăt în ei picioarele zvelte. Învăluită apoi de modestie cu tricoul rupt, din cel mai bun și reușit bumbac, cu un trabuc spărgător de nori și cu vinul aducător de vise. Mi-ai spus că lumea este clădită pe inechități, dar cine suntem noi să credem asta? Lumea mea e lumea mea. Eu nu te...
