Azi
Păsările sunt tăcute azi. Chiar și cele din colivii. Nu te mai caută să-ți cânte de frică sau de bucurie. Lumea își cască ochii la felul tău de-a fi, de-a nu iubi, de-a nu mai ști tristețea din iubire... Azi, mă văd mai bine prin tine, tu, oglindă netedă, eu, în o mie de imagini, labilă așa cum mă știi că îmi alin singură sufletul încă la vedere. Azi, nu mă uit la lume, poate mai mult decât o fac de obicei. Merg prin nori, capabilă la renunțări, merg ușor și sunt pe dos de cum îmi place să par. Azi, cuvintele îmi sună prin minte și coboară în farmecul gâtului și a umerilor mei goi, mângâiați de mâinile tale calde căzute pe rochia mea albă, purtată, se-nțelege, într-o zi ca azi, fără multă lumină de la soare. Nu am dor, tu ești alături și mereu. Azi și mâine și peste lumea toată. Azi e toamnă într-o lună de august așa cum ești tu într-o vară normală.
