Gând pe iarnă
Am spus de multe ori că iarna e copilărie. Și-a venit când aveam chef să port roșu cu verde. Cineva acolo sus mi-a ascultat gândul. Și-apoi eu m-am jucat cu șoaptele alea slabe pe care ți le spun când lumea alunecă tocmai azi în fantasctic. Ca într-o poveste cu arome vrăjite, cu iarnă în copaci și hornuri multe din care au ieșit până târziu parfum de lemn și visele plăcute. Oamenii și iluziile lor se vâd cel mai bine în iarna autentică. Săniile sunt inorogi, mâinile muncesc onest la bulgări de zăpadă, îmbrățișările spun versuri de amor, explozie de timp trăit cu oameni noi, cu oameni de zăpadă!
