Cândva, am crezut că pot fi un om bun

E simplu, ești bun sau ești rău. Eu așa văd lucrurile. Ești printre îngeri sau ești printre demoni, iar alegerea nu e întotdeauna a ta... 

Spiritul tău e bun sau nu e, asta pentru că așa te-ai născut.

Am întâlnit femei pe care lumea le numea depravate, cu minți brambura și stare socială fără căpătâi, dar cu suflet angelic. Am întâlnit femei instalate în societate pe piedestale greu de atins. Au ajuns acolo însetate de tot ce înseamnă dorință de afirmare și de avuție. Scopurile au scuzat mijloacele, iar lumea din jurul lor s-a simțit, adeseori, călcată în picioare. Dar asta nu a contat! Oricum, pe ele nu le deranjerază sufletul lor demonic. Așa s-au născut și nu se vor schimba nicicând.

Am citit recent într-o carte a unui om deștept că lumea asta nu e guvernată numai de BINE, așa cum cred multi creștini. Este o tablă de sah, unde Yin si Yang se armonizeaza perfect, pentru ca așa trebuie să funcționeze lucrurile- bine.

Eu sunt un om rău și nu e nevoie să scormonesc prin creier de câte ori am auzit asta din gura altora. Așa mă văd ei, înseamnă că așa sunt. Nu pot să mă transform într-un om bun, pentru că așa m-am născut, iar răutatea e ca boală incurabilă. Mori cu ea de gât.

Când eram prea mică să știu că pe lume exista bun și rău, mă vedeam zâna cea bună din povești, sau poate mama perfectă pentru copilul pe care știam că îl voi avea într-o zi, sau soția iubitoare, sprijin de nădeje al soțului pe care l-am luat din dragoste până la adânci bătrâneți... Însă într-o zi, nu departe de acea perioadă infantilă, am înțeles că ceva a fost dat și acel ceva a fost primit- răutatea, starea aceea greu de îndepărtat cu care mă confrunt zi de zi. E ceva ce se agață de mine și nu mă lasă să manifest cu ușurință dorința de a face întotdeauna bine. Totuși, finalul acțiunilor mele răutăcioase mî întristează, mă dezgustă, dar asta nu ma oprește sa le repet.