Povestea unui parfum- Alexandrina Bodrug- “EMIRAI nu își propune să fie peste tot, ci să fie acolo unde contează”

Destinatarul unei arome Emirai trebuie să știe că parfumierul posedă un talent aparte. Exaltarea și dragostea Alexandrinei Bodrug pentru parfumuri au apărut din copilărie, când ceaiul de bergamotă era nelipsit din casă, iar mireasma și savoarea lui au lăsat amintiri de neuitat. Azi, s-au născut parfumurile, unul după altul, ca întâmplări inerente ale unui destin care așa trebuia să se împlinească. Un destin parfumat pentru care mă înclin. Emirai nu este genul de parfum care trebuie să își încerce farmecul. Chiar îl are!

Cum ați pătruns în lumea minunată a parfumeriei și cum încadrați parfumurile Emirai într-o piață unde regăsim deja o comunitate evoluată?

Dragostea mea pentru parfumuri a început într-un mod foarte personal. Soțul meu îmi spunea mereu că am „nas de parfumier”, pentru că disting foarte ușor mirosurile și nuanțele lor. Așa a început totul, din pasiune. Am pornit ca un colecționar, explorând parfumuri din categorii diferite, din diverse țări și game de preț. Ulterior, am participat la workshopuri unde mi-am creat propriile parfumuri, am început să studiez ingredientele și să înțeleg structura lor în profunzime. Momentul decisiv a fost prima călătorie în Dubai. Acolo am descoperit ingredientele în forma lor brută, oud, ambră, șofran, trandafir damasc, mosc, și am înțeles cu adevărat complexitatea parfumeriei orientale. Dubaiul, ca oraș, m-a fascinat complet: este impunător, exotic și memorabil, exact ca parfumurile care se nasc acolo.

În urma unei călătorii în Italia, am simțit nevoia de a aduce și o alură europeană brandului. Astfel, a luat naștere colecția Day in Milan, gândită să surpinda cele trei momente ale zilei:

Aurora – prospețimea dimineții, Solaria – energia caldă a zilei, iar Nocturna – eleganța serii. A urmat o perioadă lungă de căutări pentru a găsi fabrica potrivită, una care să corespundă standardelor mele de calitate. După aceea, am început să construim identitatea brandului, siteul și întregul univers EMIRAI. Au fost doi ani de muncă intense, până în momentul în care EMIRAI a fost lansat oficial, pe 27 august 2025, la București. Astăzi, într-o piață matură, EMIRAI se poziționează ca o casă de parfumuri de nișă care pune accent pe autenticitate, pe experiență și pe echilibrul dintre rafinamentul italian și profunzimea orientală.

Este mirosul o stare și o emoție?

Mama îmi făcea adesea în copilărie ceai cu aromă de bergamotă, iar această notă a rămas pentru mine profund legată de acea perioadă. De fiecare dată când o simt, îmi trezește amintirea copilăriei, îmi aduce liniștea de acasă și o senzație de siguranță, ca și cum aș redeveni, pentru câteva clipe, copilul fără griji, ocrotit de mama. Aromele dulci, gurmande, cu accente de vanilie, mă duc cu gândul la bunica, la cornulețele cu gem de trandafir sau la cozonacul cald, cu note de portocală și vanilie. La fel, mirosurile pudrate îmi amintesc de trusa ei de cosmetice: rujuri, creioane de buze, pudră, toate aveau acel parfum specific, delicat și nostalgic. Aceste legături nu sunt întâmplătoare. Mirosul este unul dintre cele mai puternice simțuri atunci când vine vorba de memorie și emoție, deoarece este direct conectat la sistemul limbic, zona din creier responsabilă pentru emoții, amintiri și reacții instinctive. Spre deosebire de alte simțuri, mirosul nu trece printr-un proces complex de filtrare, ci ajunge rapid în această zonă, declanșând instant emoții și amintiri, uneori chiar fără să ne dăm seama. De aceea, un parfum nu este niciodată doar un miros. Este o emoție, o stare, o amintire care prinde viață de fiecare dată când îl purtăm. Iar acesta este, poate, cel mai frumos lucru în parfumerie: capacitatea de a transforma un moment într-o amintire care rămâne.

Cum vă regăsiți în piața locală la acest moment? Cum simțiți azi industria parfumurilor în România?

Piața din România este într-o etapă foarte interesantă de maturizare și educare. Parfumurile de nișă sunt din ce în ce mai căutate și apreciate, oamenii întreabă, sunt curioși, vor să testeze și să își dezvolte cultura olfactivă. Există iubitori de parfumuri care știu deja foarte clar ce își doresc și caută anumite note sau tipuri de parfumuri, dar și un segment tot mai mare care este deschis să exploreze, să descopere combinații noi și să iasă din zona clasică.

Observ din ce în ce mai mult dorința de a purta parfumuri care nu doar miros bine, ci care definesc personalitatea. Oamenii caută arome tot mai unice, care să îi reprezinte și să îi diferențieze. În acest context, EMIRAI se adresează unui public care apreciază calitatea, povestea și experiența din spatele fiecărui parfum.

De ce sunteți atrasă de parfumeria Orientului Mijlociu? Cu ce se disting aceste arome și cum sunt ele percepute de cei care aleg parfumurile Emirai?

Atât parfumeria din Orient, cât și cea din Europa sunt fascinante, însă fiecare are farmecul ei aparte. Parfumeria europeană este, de regulă, mai subtilă și elegantă, pune accent pe echilibru și finețe. În schimb, parfumeria din Orientul Mijlociu este mai intensă, mai profundă și mai senzuală, cu note bogate precum oud, ambră sau șofran, care creează o prezență memorabilă. Sunt diferite și tocmai această diferență le face speciale. Europa înseamnă eleganță și rafinament discret, în timp ce Orientul aduce mister, intensitate și o notă de lux. În EMIRAI am ales să aduc împreună aceste două lumi, pentru a crea parfumuri care au atât finețe, cât și personalitate.

Există o muză a parfumierului? Ce anume vă inspiră atunci când creați aromele Emirai?

Inspirația vine, în primul rând, din vibe-ul și energia unui oraș. Așa a început totul pentru mine, ca și creatoare de brand, din dorința de a surprinde emoția unui loc, a unui moment și de a o transpune într-un parfum. Mai departe, inspirația se construiește în jurul notelor olfactive și al combinațiilor dintre ele. Mi-am dorit să creez ceva diferit, combinații bine alese, uneori îndrăznețe, dar echilibrate. Un exemplu este parfumul Solaria, unde se regăsesc note precum fructul pasiunii, banana, ciocolata neagră, zahărul brun, ardei iute și iasomie. Banana este o notă pretențioasă, dificil de integrat, însă parfumierul din Italia a reușit să creeze un echilibru armonios. Rezultatul este un parfum cu personalitate, care a devenit unul dintre cele mai apreciate din colecția Day in Milan.

Presupun că există o poveste în spatele fiecărui parfum. Care este, sau care sunt poveștile care pot fi spuse cu voce tare... Care este parfumul care are cea mai interesantă poveste dintre toate câte există în gama Emirai?

Fiecare parfum EMIRAI are în spate o poveste, iar această idee se regăsește și în colecția Day in Milan. A fost inspirată din Italia, capitala modei și a artei, din vibe-ul italian, unde stilul vestimentar este atent construit, accesoriile sunt alese cu grijă, iar parfumul este parte esențială din această eleganță. Colecția este gândită în jurul celor trei momente ale zilei și al stărilor pe care le trăim de dimineață până seara. Aurora este un parfum fresh, citric, potrivit pentru un început de zi energizant. Solaria este un parfum gurmand, condimentat și dulce, care însoțește perfect întreaga zi, mai ales pentru cei care își doresc să iasă în evidență. Nocturna are o tentă orientală, seducătoare și misterioasă, fiind alegerea ideală pentru o seară importantă, un accesoriu subtil pentru o ținută elegantă. Împreună, aceste parfumuri spun o poveste completă, în care fiecare moment al zilei devine o experiență senzorială distinctă.

Care sunt slăbiciunile sau obstacolele unei astfel de afaceri? Cu ce anume vă confruntați? Există piedici?

Să construiești o casă de parfumuri de nișă la început de drum nu este ușor. Ca în orice business, începuturile sunt cele mai dificile, până când oamenii ajung să te cunoască și să aibă încredere în tine. Pentru noi, este foarte important să fim aproape de comunitate, așa că încercăm să comunicăm constant, fie prin mail, mesaje sau telefon, și să oferim suport în alegerea parfumului potrivit.

Unul dintre obstacole este faptul că, în acest moment, nu avem încă o locație offline unde oamenii să poată descoperi și testa parfumurile. Știm că experiența directă este foarte importantă și lucrăm în această direcție. În același timp, la EMIRAI, achiziția unui parfum este gândită ca o experiență în sine, iar menținerea acestui nivel presupune o atenție constantă la detalii și investiții pe măsură.

Care este feedback-ul cumpărătorilor? Cum percepe cumpărătorul parfumul Emirai?

Feedback-ul primit este extrem de valoros pentru noi și, dincolo de aprecierea pentru calitate, ceea ce ne bucură cel mai mult este componenta emoțională.

Încă de la început, mi-am dorit ca parfumurile EMIRAI să îi însoțească pe oameni în cele mai importante momente din viața lor și să devină amintiri frumoase asociate cu aceste clipe. Am primit, de exemplu, un mesaj de la o doamnă din comunitatea noastră care ne-a spus că parfumul Sweet Sahara din colecția Dubai va rămâne mereu legat de ziua logodnei sale, un moment extrem de emoționant. O altă doamnă mi-a povestit că a fost complimentată de băiețelul ei, care i-a spus că parfumul Inspiro miroase atât de frumos și că „miroase a mama”. În acel moment am realizat că, dincolo de parfum, am reușit să creăm o emoție care va rămâne în timp. Acesta este, de fapt, scopul nostru: nu doar să creăm parfumuri, ci amintiri. Am primit și feedback-uri foarte frumoase legate de experiența completă, de la ambalare până la prezentare, iar colecția Day in Milan este apreciată în mod special pentru calitatea ingredientelor, echilibrul compozițiilor și proiecția parfumurilor.

Care este cel mai apreciat parfum din gama Emirai. Dacă sunt mai multe, vă rog să le enumerați

Din colecția Dubai, care a fost o ediție limitată, cele mai apreciate au fost Patchouli Seduction, un parfum oriental, intens, seducător și misterios, Sweet Sahara, un parfum gurmand cu vanilie și trandafir, și Pistachio Breeze, cu fistic cremos, un parfum fresh gurmand. Din colecția Day in Milan, bestsellerul este Solaria, un parfum gurmand cu note de banană, fructul pasiunii, ciocolată neagră și zahăr brun, apreciat pentru combinația sa inedită și pentru proiecția foarte bună. În această perioadă, Aurora este de asemenea foarte căutat, fiind un parfum citric-floral, perfect pentru sezonul cald.

Cum preconizați că se va maturiza Emirai și care sunt planurile în viitorul apropiat?

Ne dorim o creștere organică, dar solidă. În viitorul apropiat, focusul este pe consolidarea brandului, extinderea prezenței offline și dezvoltarea unor experiențe de testare mai accesibile. EMIRAI nu își propune să fie peste tot, ci să fie acolo unde contează.

Ingredientele sunt rare și prețioase, așa sunt descrise pe site-ul Emirai. Putem defini brand-ul Emirai ca fiind unul cu adevărat luxos?

EMIRAI este, în esență, un brand premium cu aspirații clare spre zona de lux. Folosim ingrediente de calitate, concentrații ridicate și acordăm o atenție deosebită fiecărui detaliu. Pentru noi, luxul nu înseamnă opulență, ci experiență, emoție și autenticitate.

https://www.emirai.ro/

Comentarii