Kate Moss desăvârșită

O doamnă prealeasă despre care se vorbește mult. Și acum, la fel ca altădată... Se arată și azi interesantă, frumoasă, cu un soi de farmec aparte, plină de toate darurile pe care i le dă divinitatea unei femei.

Kate Moss, prețuită și adorată de unii designeri la fel ca în tinerețea ei.

Kate Moss, îi aduc laude, aici, pe blog, pentru că este adorabilă. Mi-a plăcut să o urmăresc în toate aparițiile sale de-a lungul anilor, cu tot cu atitudinea ei inegalabilă față de munca pe care a luat-o în serios. Am apreciat întotdeauna modul în care s-a transformat de-a lungul anilor- într-o femeie din ce în ce mai rafinată și plină de farmec.

Este interesantă cu capul ei de păpușă englezoaică ce pare de origine aristocratică, este fascinantă chiar și atunci când fumează, pentru că o face cu atitudine.

Are un gât plăpând, nici prea scurt, nici prea lung, brațele subțiri, picioarele lungi, în armonie cu trupul zvelt. O privești și îți tulbură sufletul.

Frumusețea este strălucitoare, frumusețea ei este desăvârșită, este genul acela de frumusețe pe care timpul nu o consumă. Am ales azi să o expun pe Kate Moss în vraja ei alb-negru, în culori, în toată noblețea trupului său.

Comentarii