Viața e stranie, dar eu i-am oferit întotdeauna un zâmbet de mulțumire
Știi momentele acelea când te clatini precar, de parcă te-ai afla pe niște picioroange și echilibrul tău deloc stabil îți amintește că insolitul din viața ta face ca totul să fie, poate, mult mai urât? Astfel de momente nu le-am trăit când eram copil, sau poate nu le conștientizam atât de acut ca acum, chiar dacă ele au existat.
Am realizat de multe ori în existența mea de om matur ce întorsături ciudate poate lua viața. Cum te poate surprinde și cum te răscolește o întâmplare care-ți amintește că, de fapt, ești doar o furnică în acest univers.Devii altfel interesat de viață, îți reinterpretezi purtările, te autoeduci și apoi te uimește faptul că lumina din viața ta a revenit ușor, ușor, așa cum ai știut-o dintotdeauna.
Viața e un ciclu, iar noi niște actori ambulanți, unii mai curajoși, alții mai puțin curajoși, unii mai talentați, alții deloc. Unii se opresc din drum și din urcuș, alții pleacă cu patimă mai departe.
Am mers mai departe, atunci când am simțit greul, cu o mască ce afișa dezinvoltură, fără să aștept consolare din parea nimănui. M-am poticnit, m-am împiedicat, am pierdut acel echilibru și în mod straniu, chiar miraculos, am reușit să mă reorganizez mental. Și uite-așa, fără prea multe lamentări, fără prea multă agitație fără sens am pășit iar spre fericire, spre lumină.
Știi cum e oare să ai pe tine un costum foarte frumos, dar să îl simți prea srâmt? Iată așa m-am simțit de multe ori atunci când eram decepționată în locuri de care nu aparțineam. Am plecat, deloc mânioasă, deloc trădată. M-am dus spre o altă lumină, acolo unde credeam că al meu costum se va potrivi perfect.
Se spune că atunci când ți se închide o ușă, Dumnezeu are grijă să ți se deschidă alta, sau poate mai multe... Cu dureri și triumfuri reușim să trecem peste toate. Important este să supraviețuim moral, apoi fizic și să știm să afișăm un soi de detașare când e nevoie. Știu prin ce am trecut, iar sufletul meu s-a transformat, în timp. într-unul revoluționar. Un pas înapoi și mai mulți înainte. Despre asta e viața. Și mai știu că voi mai trece prin multe...
Comentarii
Trimiteți un comentariu