Iubesc România!

Iubesc România pentru că pot. Pentru că pot să trăiesc aici.  Vreau să o laud și să o înalț pentru că așa o voi iubi și mai mult.

Da, sunt naționalistă, uneori excesivă în impulsurile mele de a mă arăta româncă. Port ia tradițională în toate formele ei, îmi place să plec pentru documentare în diverse locuri ale României frumoase, iubesc viața românească rurală,  cea în care autenticitatea și tradiționalul nu au apus, dar mai ales iubesc oamenii ce aparțin României și îi oferă incontestabil tot ce pot ei mai mult prin munca lor. Găsesc în ei acea neclintire și liniște sufletească, acea împăcare că totul va fi bine.  Ei sunt cei care ne spun în fiecare zi,  prin munca lor, că România va ține în mâini cupa de aur așa cum a făcut-o întotdeauna.

Istoria m-a proiectat aici, în țara asta frumoasă, iar acest lucru este un privilegiu. De mine depinde dacă știu să fiu fericită în lumea asta, de mine depinde dacă pot să aflu bucuria de a trăi în România.

Iubesc locurile ei și cred că ar trebui să le cunoaștem cu toții. Munți, mare, deltă, avem de toate, iar pentru mine orice călătorie în România stă sub semnul satisfacției. Locuri pitorești, locuri în care orice român ar trebui să poposească, să le cunoască, să își culeagă energia bună. 

Peisajul României este o forță, calea spre beatitudine și relaxare. Am întâlnit români care au colindat peste mări și țări, dar nu au călcat niciodată în Delta Dunării sau nu au respirat aerul curat al unui sat de munte, unde mâncarea e un adevărat premiu pentru papilele gustative. 


Mâncarea românească

Apropos de mâncare. Da! Iubesc mâncarea românească. Are gust, are savoare, oferă satisfacția unei mese copioase, sănătoase! 

Am vorbit, și m-am abținut cu greu de la a saliva, despre mâncarea noastră cea de toate zilele, cu Laura Laurențiu, blogger culinar, care gătește cu talent și pasiune  de când se știe. Azi, blog-ul său are zeci de mii de vizualizări. Deci, vom spune că românul chiar gătește românește!

https://www.facebook.com/Retetecalamama/?pnref=lhc

https://www.retetecalamama.ro/

„De câte ori mi se cere să spun ceva despre bucătăria noastră, primul lucru pe care îl afirm, cu mare mândrie, se referă la diversitate. Bucătăria românească e diversă și ăsta e un lucru minunat! Această diversitate e o consecință a faptului că am evoluat, de la o provincie istorică la alta, în contexte social istorice mult diferite, influențele care și-au pus amprenta asupra culturii noastre tradiționale, și nu mă refer doar la cultura gastronomică, nerimând deloc unele cu celelalte.

Așa cum limba română capătă inflexiuni de o melodicitate deosebită în diferite zone ale României, putând cu ușurință deosebi, după grai, ardeleanul de moldovean și olteanul de bănățean, tot așa bucătăria are particularități clare și note distinctive de la o zonă la alta. De când am devenit blogger culinar - și au trecut destui ani de atunci - sunt oarecum în mijlocul fenomenului viu, prin faptul că interacționez cu oameni care gătesc acasă, în diferite zone. E foarte interesant să observ câte variante ale aceleiași rețete circulă și câte preparate inedite putem descoperi călătorind dintr-o zonă în alta.

Ca în orice alt domeniu, însă, nici în bucătărie nu scăpăm de meteahna românească a contestării oricărei concepții diferite de a noastră. E în același timp dezamăgitor și amuzant să observ o atât de înverșunată rezistență a multora față de orice este altfel decât ceea ce știu ei de acasă. Asist cu uimire la războaie virtuale pentru un fir de mărar sau pătrunjel, pe care ardeleanul l-ar pune în sarmale, dar moldoveanul nici vorbă, dar mai când vine vorba de preparate complet schimbate la față, de încercările de modernizare a bucătăriei românești!

În ciuda strădaniilor unor oameni cu multă pasiune și pricepere, părerea mea e că în România de azi încă nu există public pentru gastronomie românească reinterpretată, pentru preparate autentice îmbogățite cu priceperea și grija profesioniștilor.

Cred că abia după acceptarea faptului că, în diversitatea noastră culinară incotestabilă, formăm un întreg, va începe adevărata evoluție a bucătăriei naționale, modernizarea, reinterpretarea ei, previzionată, așteptată de atâta timp de pasionați.

În ce privește bucătăria românească, și așa într-o criză de identitate, în ultimul timp am asistat la un curent de negare a tuturor tradițiilor cu care am crescut, care afirmă că nici ciorba, nici sarmalele și nici cozonacii nu au nimic cu rădăcinile noastre.

Bineînțeles, pentru că anii de pe urmă ne-au obișnuit cu polemici despre orice, avem și-un al doilea curent, care afirmă că întreagă cultura noastră tradițională, inclusiv cea gastronomică, își are originile în străvechea Dacie, ba mai mult, că însuși Burebista ar fi mâncat… sarmale cu mămăligă (nu glumesc, chiar am citit asta într-un articol care a avut ceva distribuiri pe internet).

Eu aș zice să ne asumăm fără teamă ceea ce e al nostru, așa cum o fac, cu multă mândrie, italienii, care se mândresc cu pastele lor, cu pappa col pomodoro și cu polenta, cu toate că primele sunt de origine persană iar roșiile și porumbul au venit din America abia la sfârșitul secolului al XVI-lea. Să acceptăm și să ne și mândrim cu faptul că, uite, ne-am preluat rețetele aduse în țara noastră, în cele mai frecvente cazuri, de niște cotropitori, le-am adaptat și le-am șlefuit, rezultând preparate de multe ori mai robuste și mai consistente, de fiecare dată cu arome adaptate stilului est-european și că putem să numim atât ciorbele cât și sarmalele ca fiind ale noastre, fără teamă că am exagera, pentru că așa cum le pregătim noi, nu o fac alții.”

Un român iubitor de animale și îndrăgostit iremediabil de Golden Retriever

Pentru că mai mult de atât nu aș putea spune nici eu despre mâncare, voi continua cu povestea unui alt român drag mie, care are o canisă de Golden Retriever. Da, poate nu găsiți legătura între românism și această rasă, însă eu o aflu în iubirea pe care acest român o împărtășește cu animalele sale și pe care dorește să o inspire și altora. Cineva spunea, cândva, că o națiune își arată gradul de civilizație după respectul acordat animalelor. Mi-aș dori ca și în România un animal de companie să poată fi centrul universului nostru și aș propune dublarea pedepsei față de cruzimea animalelor.

Călin Radu iubește animalele, de la broască la elefant, însă povestea de dragoste adevărată a început în ziua în care a cunoscut un Golden Retrever.

„Da, sunt un iubitor de animăluțe pur-sânge, în sensul în care iubesc toate animalele de pe pământ, inclusiv șoareci, șobolani, râme sau broaște râioase.  Toată viața am crescut înconjurat de animale, în ciuda eforturilor părinților de a mă ...”tempera”. Mama îmi arunca pe geam șopârlele pe care le prindeam pe câmp, când mă întorceam de la școală...și asta mă făcea să sufăr foarte tare.  În afară de hipopotam și aligator, am avut toate animalele care există prin manualele de zoologie :)).  Câini la fel...Am avut mai multe rase, până am descoperit Goldenul!  Atunci mi-am dat seama că am descoperit CÂINELE.  Ei bine, sunt  Goldeni Retriever și alți câini... Goldenii sunt câinii supremi.

Frumoși, docili, inteligenți, dornici să primească și să ofere afecțiune, ei dau totul în numele iubirii ...(și al unui colț de pâine, că-s mari mâncăcioși).

Am cunoscut rasa prin 2005, iar câțiva ani mai târziu deja participam în expoziții și cunoșteam atât de multe despre rasă, încât am simțit că vreau și pot mai mult: să aduc îmbunătățiri acestei minuate rase. Așa că, ce poate fi mai frumos și mai grandios și mai onorant decât să îți lași amprenta într-un mod frumos asupra rasei pe care o iubești? Așa am devenit crescător

și încerc cu fiecare serie de puiuți să aduc un plus de valoare și să cinstesc cum se cuvinte eforturile celor care au creat cățelul -suprem, auriul de toate zilele. Recomand Golden Retrever tuturor. Le va schimba viața.”

https://www.facebook.com/radu.calin.18

În tumultul pasiunii pentru iubirea față de animale, acest român educă și alți români în acest sens. Asta mă face să mă simt în largul meu, să mă bucur că trăiesc într-o țară în care am putea învăța respectul pentru necuvântătoare.


Ia românească

Pentru că ador ia din România și pentru că i-am studiat întru totul frumusețea, dar mai ales pentru că mă identific cu ea într-o oarecare măsură, am ales să spun aici povestea unei domnițe pasionată și ea de acest veșmânt autentic și nu în ultimul rând atât de special. 
Ea este românca Alexandra Saftoiu, colecționară de timp vechi înrămat în straie valoroase. 

Deține o colecție de ii suficientă cât să și vândă din ea și este convinsă că această operă de artă e demnă și acum de timpurile noastre. Ia înseamnă veșnicie și orice femeie care cunoaște sensibilitatea acestui veșmânt o va îmbrăca cu drag.

  

“Când porți o ie unicat te simți cea mai frumoasă, mai ales dacă această cămașă are o “strajă” (un semn). Ața era personalizată, printr-un semn care doar cea care l-a făcut îl cunoaștea. 
Atracția pentru ia românească, în ceea ce mă privește, a început încâ de când eram o adolescentă,  când am purtat iile cusute de bunica, lucrate cu drag în tinerețea ei la lumina lâmpii. Lucra la o ie timp îndelungat, poate chiar și 2-3 ierni și de multe ori îmi povestea cât de elaborată este această muncă. Pe atunci, poate nu înțelegeam ce inseamnă, însă, azi, când văd 5 cm cusuți pe pânza de casă, realizez că această cusatură măruntă, care necesită multă migală nu se face deloc ușor. Munca și frumusețea acestor ii m-au atras întodeauna.  Tot ceea ce este lucrat manual: covoarele noastre oltenești din lână, catrințele țesute cu mărgele, paiete, iile brodate cu sabac, sau poate cu paiete și mărgele, cusăturile mărunte… Consider ca iile  sunt cele mai frumoase veșminte, iar eu le port întotdeauna cu drag. Orice ie are frumusețea și unicitatea ei. Cred că niciodată nu m-aș sătura de ele. Îmi place să le privesc, să le ating să le port. Am o atracție pentru lucrurile vechi, lăzile de zestre, cuferele, fiarele de călcat romanești , dar și pentru alte lucruri folosite de bunicii noștri” , spune Alexandra Săftoiu.

Alexandra Costume Populare in mediul virtual

O găsești pe o pagină de facebook, iar minunățiile expuse acolo fac delicilul femeilor care iubesc cu adevărat ia românească autentică, veche.

https://www.facebook.com/camasi.popularetraditionale?fref=ts

“Arăt lumii  lucruri frumoase, arăt că tradiția se păstrează.  IIle și cămășile românești, precum și fotele sau vâlnicele sunt din zona Vâlcea. Mărturisesc- atunci când renunț la câte o piesă din colecția mea, ma bucură enorm faptul că  va putea fi purtată și apreciată de altcineva.”