'Am avut emoții uriașe. Deși sunt obișnuit cu interacțiunea cu oamenii, de fiecare dată am emoții mari. Însă sunt emoții frumoase, iar zâmbetul oamenilor care vin să te susțină, le transformă în încredere', a spus bloggerul Andrei Vulpescu imediat după lansarea cărții 'Iubirea de la A la Z - alfabetul relațiilor'.
'Și de data aceasta este o carte formată din texte scurte, numai că acum am gândit-o sub forma unui alfabet de trăiri. Și cu bune și cu rele, așa cum se întâmplă în viață. Sper ca și de data asta, cei care vor alege să o citească, să se bucurie de experiența unei lecturi interesante', a adăugat autorul.
Lansarea cărții 'Iubirea de la A la Z - alfabetul relațiilor' a avut loc marți, 16 mai, la Zen Sushi Fusion din Capitală.
Andrei Vulpescu este unul dintre cei mai influenți bloggeri de relații din România. De mai bine de trei ani și jumătate, el tratează problematica relațiilor interumane pe blogul său-www.vulpescu.eu.
Anul trecut, el a lansat cartea 'Bărbații inteligenți nu au nevoie de amante', care s-a vândut în peste 8000 de exemplare.
'A trecut un an de la prima carte și acum o luăm de la capăt. Mi se pare senzațional ce se întâmplă. Dacă mi-ai fi spus acum 5 ani că voi ajunge să fiu citit de atâția oameni, aș fi spus că e o glumă. Iată că nu e. Este minunat atunci când viața îți arată că te poți reinventa oricând. Trebuie doar să vrei și să muncești foarte mult. Acum, că lansarea oficială a avut loc, sper să pot să plimb Alfabetul și prin țară', a mai spus Andrei Vulpescu.
'Iubirea de la A la Z - alfabetul relațiilor' a apărut la Editura Bookzone.
Comentarii
Trimiteți un comentariu