Am fost la Horezu și am olărit la Bruno Valerian Atelier Ceramica!
Când ajungi într-un
loc unde olăritul este activitatea de bază, vei înțelege că te vei lăsa pradă momentului acela în care
această îndeletnicire executată cu patos te va face să te îndrăgostești de ea
iremediabil.
Poate așa ai cum să pricepi pasiunea unui olar pentru meseria
lui. Legătura vitală cu munca sa vine din plăcerea de a modela lutul. Entuziasmul acesta l-am găsit în atelierul de
ceramică a lui Bruno Valerian, acolo unde, de fapt, se nasc din materiale
naturale și multă muncă obiecte cu specific tradițional.
Unice, parcă
lucrate dintr-o meditație adâncă izvorâtă din tradiționalul românesc, obiectele
din lut provenite din Atelierul de Ceramică Bruno Valerian sunt o adevărată
artă. Îl găsiți la Horezu, lângă Vâlcea, un loc deja faimos, cu legende ce țes încă mult interes pentru turistul român, sau
pentru cel din străinătate.
Olăritul înseamnă pentru
el viață, pentru că, la rândul său, este un om vital, vesel, cu povești care au
menirea de a cuceri pe loc ascultătorul: “ Obiectele pe care
le fac sunt rezultatul unei munci din pasiune. Lucrez de 15 ani și sunt atras de această meserie pe care am îndrăgit-o
încă de la început. Veți găsi aici elemente de decor și o tehnică care a fost
folosită și acum 200 de ani. Evident, veți regăsi în lucrările mele elemente
specifice zonei de Horezu, toate din materiale naturale. Diversitatea formelor
sunt născute din inspirație proprie, piese pe care le voi numi originale și
care nu se vor găsi niciodată în serii mari.” ( Bruno Valerian)
Cer de Horezu
I-am văzut mâinile
mișcându-se expresiv și urmăream tranziția de la o simplă bucată de lut, la un
obiect ce avea să devină util. Un obiect transformat, apoi, cu ajutorul unei culori
si pensule, în ceva dătător de frumusețe. Este emoționant să îi înveți tehica,
unde răbdarea fără margini și acuratețea mișcărilor dau un rezultat pe măsură.
Voi spune, fără să stau prea mult pe gânduri, că olăritul este un brand al
țării noastre, iar cei care știu să
modeleze ceramica sunt adevărați artiști!
Performanța vine din
talent pur și pasiune
“ Am mulți
vizitatori, iar cei care îmi calcă pragul o data, e posibil să revină și a doua
oară. Cochetează cu ideea olăritului și învață cu atenție și concentrare să
olărească. Le place, mulți dintre ei spun că e o adevărată relaxare, iar unii
chiar au chemare spre această meserie. Poate că așa descoperă un talent ascuns
ce ar putea să le aducă mulțumire. Entuziasm, liniște sufletească, trăiri
autentice…. Peste toate, nimeni nu se va simți câtuși de puțin stângaci, intimidat
sau lipsit de experiență.”, spune Bruno Valerian despre atmosfera din atelierul
său.
Comanzi și ai tot ceea ce îți dorești!
Oricine își dorește
ceramica de Horezu o poate avea în timp util din Atelierul lui Bruno. Comenzile
pot fi făcute și online http://bruno-art.5net.ro/ro/, sau direct din curtea sa aflată în localitetea Horezu.
Aici există și un magazin înțesat cu toate minunățiile din ceramică, de unde
îți vei alege exact ceea ce îți dorești după pofta inimii. Odată ce am intrat
în acest magazin, în mintea mea exista o observație pe care o repetam
întruna... Ce aș putea să cumpăr? Toate aceste obiecte se duelează cu alegerea
pe care doresc să o fac! Le vreau pe toate! E greu, sunt minunate!
Comentarii
Trimiteți un comentariu