Viata la tara
Prima dragoste am trait-o la tara, iar asta imi aminteste de romanul lui Dului Zamfirescu- “Viata la tara”…
E drept ca nu am avut parte de un conac in care coexistau bogatia si frumusetea, insa casa bunicilor oferea caldura si autenticitatea vietii rurale, care prin anii ’80 pastra magia traditionalismului romanesc dobrogean. Spun dobrogean pentru ca acolo mergeam eu la tara. La Greci, langa Macin, unde muntii cei mai vechi din Romnia atrag azi turisti curiosi sa ii cunoasca. Uneori, pe pat zacea o pisica roscata, pe care bunica o confunda adesea cu o caciula a mea din blana de iedut … Alteori, bunica imi spunea ca trebuie sa mergem la impartasanie si, dintr-o privire, intelegeam ca voi imbraca hainele cele noi pastrate cu grija pentru aceasta ocazie. Si, deseori, mamaliga cea mare si galbena de pe masa din bucataria de vara era cea mai buna dintre bucatele de tara, pe care o adulmecam langa borsul de gaina, sau langa pestele prins se bunicul dis-de-dimineata din Dunare.
Ah, si reactiile mele la bunatatea bunicii si la bunatatea oamenilor a acelor timpuri, reactii pe care azi le impartasesc greu cu omenii urbei. O viata plina de consistenta, de valoare, de liniste si de aer curat.
Pentru ce vreau azi sa ma mut la tara? Poate pentru acea impartasanie, la care m-as duce cu siguranta mai des, poate si pentru liniste sufleteasca si impacare cu mine, dar si pentru ca poate as muri mai incet.
La tara aerul si soarele nu ucid atat de repede, iar norii si stelele se vad mai clar. La tara oamenii isi vorbesc altfel, chiar daca barfa e la orice colt de strada. E o barfa constructiva, simti ca existi… La tara ai gradina ta in fata usii si iti usuci cearsafurile in aer curat. La tara te urci in pod ca intr-un muzeu si gasesti amintiri care inca nu-ti apartin. Inchizi ochii si le retraiesti prin imaginatie, le retraiesti chiar si pe ale altora… Pe ale mamei care si-a lasat acolo coronita de mireasa, sau pe ale bunicului, care a uitat in pod opincile atat de utile candva .
Aici, la tara, poti afla inca mirosul de lemn ars in soba care te incalzeste iarna si mai poti sa pui pe plita turtele a caror reteta o stii tot de la bunica. La tara, in curtea ta, alergi si strigi cat vrei, si intelegi esentialul asa cum numai stii tu sa-l intelegi, fara sa te certe vreun vecin ca faci galagie…
Nu stiu daca am enumerat douazeci si ceva de motive pentru care m-as muta la tara, insa stiu un singur lucru- vremea in care voi pleca acolo sta sa vina. Vreau sa traiesc firesc. Atat.
E drept ca nu am avut parte de un conac in care coexistau bogatia si frumusetea, insa casa bunicilor oferea caldura si autenticitatea vietii rurale, care prin anii ’80 pastra magia traditionalismului romanesc dobrogean. Spun dobrogean pentru ca acolo mergeam eu la tara. La Greci, langa Macin, unde muntii cei mai vechi din Romnia atrag azi turisti curiosi sa ii cunoasca. Uneori, pe pat zacea o pisica roscata, pe care bunica o confunda adesea cu o caciula a mea din blana de iedut … Alteori, bunica imi spunea ca trebuie sa mergem la impartasanie si, dintr-o privire, intelegeam ca voi imbraca hainele cele noi pastrate cu grija pentru aceasta ocazie. Si, deseori, mamaliga cea mare si galbena de pe masa din bucataria de vara era cea mai buna dintre bucatele de tara, pe care o adulmecam langa borsul de gaina, sau langa pestele prins se bunicul dis-de-dimineata din Dunare.
Ah, si reactiile mele la bunatatea bunicii si la bunatatea oamenilor a acelor timpuri, reactii pe care azi le impartasesc greu cu omenii urbei. O viata plina de consistenta, de valoare, de liniste si de aer curat.
Pentru ce vreau azi sa ma mut la tara? Poate pentru acea impartasanie, la care m-as duce cu siguranta mai des, poate si pentru liniste sufleteasca si impacare cu mine, dar si pentru ca poate as muri mai incet.
La tara aerul si soarele nu ucid atat de repede, iar norii si stelele se vad mai clar. La tara oamenii isi vorbesc altfel, chiar daca barfa e la orice colt de strada. E o barfa constructiva, simti ca existi… La tara ai gradina ta in fata usii si iti usuci cearsafurile in aer curat. La tara te urci in pod ca intr-un muzeu si gasesti amintiri care inca nu-ti apartin. Inchizi ochii si le retraiesti prin imaginatie, le retraiesti chiar si pe ale altora… Pe ale mamei care si-a lasat acolo coronita de mireasa, sau pe ale bunicului, care a uitat in pod opincile atat de utile candva .
Aici, la tara, poti afla inca mirosul de lemn ars in soba care te incalzeste iarna si mai poti sa pui pe plita turtele a caror reteta o stii tot de la bunica. La tara, in curtea ta, alergi si strigi cat vrei, si intelegi esentialul asa cum numai stii tu sa-l intelegi, fara sa te certe vreun vecin ca faci galagie…
Nu stiu daca am enumerat douazeci si ceva de motive pentru care m-as muta la tara, insa stiu un singur lucru- vremea in care voi pleca acolo sta sa vina. Vreau sa traiesc firesc. Atat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu