Cuptorul Moldovencei, cofetăria cu cea mai rapidă creștere din Moldova, anunță deschiderea unui nou punct de lucru





„Cuptorul Moldovencei“ anunță deschiderea unui nou punct de lucru în Iași pentru 1 martie, eveniment care se va desfășura începând cu ora 11:30.

Noul punct de lucru, cu un design și concept creativ noi, va îmbina modernitatea cu tradiția, într-un spațiu cald și primitor. Aici vor fi găzduite un laborator nou, dar și un punct de desfacere. De asemenea, începând cu luna mai, vor putea fi găsite câteva sortimente noi de produse, precum foietaj pe unt, rulade, mai multe tipuri de biscuiți și câteva torturi specifice copilăriei dulci din Basarabia.




La amenajarea noului spațiu au lucrat 53 de persoane și o mare parte din efort a fost canalizat către conceptul creativ al cofetăriei, realizat de o echipă de arhitecți români. Aceștia au îmbinat armonios motive tradiționale românești, cu accente moderne calde. Locul va aminti de stilul de viață tradițional cu ajutorul unei sobe de cahle roșii, pe care a fost amenajat spațiul de servire. Interiorul cofetăriei va fi completat de un colț verde cu plante vii. O altă surpriză a noului loc îl reprezintă amplasarea în cofetărie a unui candy bar, care va fi amenajat cu foarte multe accesorii și obiecte decorative. Aici va putea fi găsită o mare varietate de dulciuri.

Investiția totală a fost de aproximativ 204.000 de euro. Amenajarea a costat 50.000 de euro, iar elaborarea și implementarea conceptului creativ a fost estimat la 4.000 de euro. Echipamentele achiziționate sunt în valoare de 150.000 de euro.

„Acesta e anunțul și cadoul nostru pentru oamenii care apreciază produsele noastre. Pentru viitor ne dorim dezvoltarea și prin conceptul de «insulă» în centre comerciale, care sperăm să fie gata până în anul 2018. Nu ne vom opri însă aici, ci vom introduce sistemul de francizare pentru cei care vor să aducă gusturile moldovenești în orașul lor. Modelul de business este unul ușor de standardizat și controlat, cu puține variabile, dar cu o marjă bună de profit. Plănuim să lansăm în Iași, pentru testare, ca mai apoi să poată fi extins la nivel național.



De asemenea, ne vom concentra atenția spre pregătirea planului pentru fabrica de biscuiți, pe care dorim să o inaugurăm în anul 2020. Estimăm că investiția va fi de maximum 800.000 de euro, bani pe care sperăm să-i obținem din fonduri europene nerambursabile“, a declarat Nicoleta Hrițcu, fondatoarea „Cuptorul Moldovencei“.

Până la finalul anului 2017, „Cuptorul Moldovencei“ își propune să opereze la capacitate maximă cu două laboratoare, patru puncte de desfacere în oraș și o „insulă“. Toate acestea cu ajutorul unei echipe de peste 40 de angajați. Estimările pentru cifra de afaceri de anul acesta, odată cu deschiderea noului punct de lucru, se ridică la peste 800.000 de euro, în creștere cu peste 30%, față de 600.000, cifra raportată pentru 2016.



Despre „Cuptorul Moldovencei“
„Cuptorul Moldovencei“ este o afacere locală din Iași. Și-a început activitatea în anul 2013, când Nicoleta Hrițcu a decis să transforme în meserie și afacere pasiunea ei pentru deserturile moldoveneşti, cu care a crescut şi pe care le iubeşte atât de mult. Lanţul de cofetării creează şi vinde deserturi tradiţional moldoveneşti, prăjituri cunoscute în România, dar și produse originare din Republica Moldova



Comentarii

Postări populare