Încep înscrierile la Can Art&Design Festival, ediţia a IV-a
Can Art&Design Festival
deschide înscrierile pentru cea de-a patra ediţie a concursului în care elevi,
studenţi, absolvenţi ai facultăţilor de design şi specialişti în design grafic
au ocazia de a-şi pune în valoare creativitatea în a arăta ce înseamnă reciclarea
pentru ei. Înscrierile se
fac prin completarea formularului disponibil pe site-ul concursului, până la 19
noiembrie 2017, iar câştigătorii vor fi premiaţi în cadrul unei gale anuale
organizată de Every Can Counts, singurul
program din România dedicat exclusiv colectării şi reciclării dozelor din
aluminiu.
În perioada 27 septembrie – 19
noiembrie, pasionaţii de reciclare creativă şi design din toată ţara au
timp să îşi pregatească lucrările pentru cea de-a patra a ediţie a concursului
Can Art&Design Festival (www.canartdesignfestival.ro), un concurs-eveniment organizat de
Asociaţia Alucro, ce îşi aduce contribuţia la conştientizarea importanţei
reutilizării aluminiului, un material care poate fi reciclat la nesfârşit fără
a-şi pierde proprietăţile.
La primele trei ediţii au fost înscrise peste 250 de proiecte în cele patru
secţiuni pe care concursul le păstrează şi în acest an: Can Bag Design, Design, Hand-made Adulţi şi Hand-made Copii. Tema
pentru sectiunea Can Bag Design este realizarea unui design de sacoşă care să
ilustreze reciclarea dozelor din aluminiu. Pentru secţiunea Design, participanţii
trebuie să propună şi să pregătească un obiect care să fie funcţional şi să valorifice
dozele din aluminiu deja produse. Pentru secţiunile Hand-made Adulţi şi Hand-made
Copii, tema este „Can City”, şi constă în reproducerea unui obiect care face
parte din arhitectura unui oraş, folosind doze de aluminiu.
„Când vorbim despre Can
Art&Design Festival dăm frâu liber imaginaţiei care prin îndemânarea participanţilor
este transformată în realitate. O realitate care ne arată cât de surprinzător
este acest material, aluminiul, şi ce obiecte extraordinare se pot realiza din
doze. De patru ani, inspiraţia izvorâtă din flexibilitatea aluminiului ne
încântă privirea cu obiecte ce aproape se pot numi „ de artă’’ datorită
complexităţii cu care sunt realizate. La aceasta ediţie, aşteptăm lucrări
originale şi sustenabile pe care să le putem arăta ca exemplu tuturor celor
care doresc să ni se alature în demersul nostru de a readuce la viaţă dozele
din aluminiu.” Declară
Adina Magsi, Director General
Asociaţia Alucro – Every Can Counts România.
Concursul de desfăşoară după următorul calendar:
·
Perioada
de înscrieri: 27 septembrie – 19 noiembrie 2017;
·
Perioada
de jurizare: 20-26 noiembrie 2017;
·
Votul
publicului pentru premiul de popularitate: 27 noiembrie – 04 decembrie;
·
Anunţarea
câştigătorilor: 05 decembrie 2017.
Comentarii
Trimiteți un comentariu