Cosmetics Beauty Hair, expoziția internaționala a frumuseții, are loc la Romexpo între 28 septembrie și 1 octombrie





COSMETICS BEAUTY HAIR, cel mai important eveniment din România adresat sectorului de beauty, va avea loc în perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2017, în Pavilioanele C1, C2 și C4 din cadrul Centrului Expozițional Romexpo.
 
De 23 de ani, COSMETICS BEAUTY HAIR promovează industria cosmeticelor din România, fiind un eveniment de referință pentru producătorii, importatorii și distribuitorii de produse, echipamente și mobilier pentru cosmetică, îngrijire corporală și coafură.

COSMETICS BEAUTY HAIR este lider pe piața evenimentelor de profil din România, s-a dezvoltat de la an la an, atingându-și scopul de a fi o referință pentru profesioniștii din industrie, mai ales că industria de produse cosmetice este, în continuare, una foarte dinamică, demonstrând un mare potenţial de creştere
 
Producătorii, importatorii și distribuitorii de produse, echipamente și mobilier pentru cosmetică, îngrijire corporală și coafură vor fi prezenți la COSMETICS BEAUTY HAIR 2017 cu oferte inedite, în tendințele sezonului și anticipând direcțiile anului următor.

Evenimentul este structurat pe două componente: B2B (Business to Business) – pentru cei care doresc să găsească distribuitori sau reselleri şi B2C (Business to Client) – pentru companiile care vând direct consumatorilor finali.

Anvergura Cosmetics Beauty Hair reiese şi din nivelul tranzacţiilor realizate atât în timpul expoziției, cât şi ulterior, din numărul de companii expozante şi din prezenţa internaţională constantă a unor ţări precum: Bulgaria, Italia, Lituania, Moldova, Polonia, Turcia. Pe întreaga perioadă a desfăşurării evenimentului, toamna prinde culoare la Romexpo prin cele mai noi tendinţe în make-up şi hair-styling, prezentate de profesioniştii domeniului dar şi prin evenimentele conexe realizate, în cadrul cărora vizitatorii beneficiază de sfaturi utile şi demonstraţii din partea specialiştilor.
   
Produsele oferite la prețuri promoționale doar pe durata expoziției, dar și posibilitatea de a găsi noi distribuitori sau de încheia parteneriate strategice, sunt numai o parte din avantajele oferite de ediția 2017 a Cosmetics Beauty Hair.
 
Produse în premieră, peste 150 de companii din România și din străinătate, tehnici de ultima oră, tendințe din lumea întreagă, toate acestea fac din Cosmetics Beauty Hair 2017 un maraton al frumuseții.







Noutățile Cosmetics Beauty Hair 2017
Companiile prezente la eveniment  vin cu ultimele tehnologii si echipamente destinate esteticii corporale:
·         tehnologii pentru remodelare corporală și rejuvenare facială non-invazivă;
·         tratamente estetice de ultima generație pentru fața, gât și corp, destinate: diminuării celulitei, reducerii circumferențiale, elasticitații cutanate, tonusului muscular, reducerii ridurilor și tratarii cicatricilor post-acneice;
·         tehnologii eficiente superioare în generarea de colagen nou și fibre de elastina, lipoliză, remodelarea colagenului pentru strângerea pielii și crearea de noi capilare, pentru a reînnoi fluxul sangvin;
·         Metode ce poartă nume cu notorietate, cum ar fi „tratamentul Madonnei”, una dintre cele mai noi metode de combatere a efectelor trecerii timpului asupra tenului. Se concentrează pe riduri profunde, piele îmbătrânită, acnee, pete de pigmentare, cearcăne, elasticitate și volum piele;
·         cele mai avansate tehnologii non-laser de refacere a țesutului cutanat;
·         la Romexpo în cadrul Cosmetics Beauty Hair se va prezenta primul sistem hibrid de îngrijire a pielii. Desfășurat în doar 10 minute, sistemul foloseste o tehnologie patentată (Roller-Flex), pe baza unei mini-role ce livrează imediat rezultatele și are efecte pe termen lung. Tratementul se concentrează pe curățarea profundă a pielii, hrănirea zonei ochilor și umplerea ușoara a buzelor;
·         ulimele noutăți în ceea ce privește aparatura de epilare definitivă cu laser;
·         ultimele modele de aparate de bronzat;
·         cosmetice profesionale pentru îngrijirea: părului și  corpului.
·         produse profesionale de machiaj.

Pe parcursul zilelor Cosmetics Beauty Hair vor avea loc o serie de activități conexe dedicate atât profesioniștilor din industria de “beauty”, cât și amatorilor:
·         demonstrații de machiaj pentru mirese, cu texturi combinate;
·         workshopuri de pedichiura medical, de prezentare a  sistemelor moderne pentru corectarea unghiilor încarnate;
·         demonstrații cu tratamente pentru păr: de întindere naturală a părului ondulat, de întindere rapidă a părului și tratamente împotriva căderii părului;
·         demonstrații de make-up de ocazie și de make-up artistic;
·         demonstrații de tunsori moderne pentru barbați și de coafuri de ocazie pentru femei;
·         prezentări cu tematică privind lumea barber shop-ului (frizerie) și explicarea acestei culturi;
·         prezentări de instrumente pentru frizerie și coafor: foarfece, piepteni, perii de păr;
·         concurs pentru bărboși și sfaturi despre întreținerea bărbii.

Program de vizitare Cosmetics Beauty Hair 2017:
28 - 30 septembrie 2017, orele 10:00 – 18:00.
1 octombrie 2017, orele: 10:00 – 16:00.

Loc de desfasurare: Pavilioanele C1, C2 si C4.

Acces:
Bilet intrare adulti si studenti:10 lei/zi
Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilitati si persoanele institutionalizate beneficiaza de intrare gratuita
Tarif acces parcare: 3 lei/ ora

Mai multe detalii despre eveniment se găsesc pe:
Facebook: ExpoCosmetics






Comentarii

Postări populare