Copiii din fața blocului meu

Urechile erau invadate de zgomote care nici acum nu-mi par străine. Dacă le aud, azi, le număr matematic și știu că sunt cele mai frumoase zgomote de pe pământ. Bucuria noastră, a copilăriei.

Îmi amintesc serile când prindeam de veste că sunt toți, acolo, în fața blocului. Făceam temele în grabă, respingeam cina după ce inventam ceva care făcea mult mai delicioasă întâlnirea aceea unică și plină de viață. Întâlnirea cu toți copiii din fața blocului meu.

Și da, era numai întâlnirea cu ei, cu cei de acolo, de la bloc, pentru că cei de la alte blocuri erau doar de la alte blocuri.

Situația devenea încordată dacă ne amestecam cu alții în joaca aceea atât de serioasă pe care o știam doar noi, bucățică cu bucățică. Tot ce era străin ne dezorienta sau devenea un intrus pe care, de obicei, îl respingeam. Noi eram copiii din fața blocului nostru, un cerc complet. Noi ne găsisem egalul acolo și blocul nu era proprietatea exclusivă, ci doar locul și perimetrul din care noi vedeam viața perfectă. Împreună. Ne ascultam unii pe alții fascinați și eram permanent prezenți la orice bucurie, tristețe sau joc de orice fel ar fi fost el. Nu exista nepăsare, nu existau tablete...

Copiii din fața blocului meu știau că e mare scofală să fii acolo dacă apărea unul dintre ei în așteptarea celorlalți. “E cineva în fața blocului?” Era unul, apoi veneau toți. Ne secătuiam de resurse până noaptea târziu, mai ales în vacanțele de vară când sticla de cerneală și caietele de școală erau înghesuite în dulap.

Ne răspândeam chiotele și râsul autentic până după alte două blocuri, iar noi, cei de la “primul bloc”, știam că suntem altfel. Nu eram niciodată semipoliticoși cu oamenii mari din bloc sau cu cei la fel de mari care veneau în vizite. Nu eram niciodată răi... Sau poate doar cu escapadele noastre tacite, fără știrea părinților,  pe la Dunărea Veche- unde aflasem o fâșie de plajă pe care evadam în vacanța de vară. Un loc  pe atunci misterios, care ne oferea fala și eroismul că noi, cei de la „primul bloc” , am fost acolo...

Socializam, fiecare dintre noi era un personaj, nimic în jur nu era auster. Eram fericiți.