Noul brand de modă OuiMehNon lansează “Emotions”, colecția de primăvară-vară 2018
OuiMehNon, un brand
nou pe piața românească de modă, lansează Emotions,
o colecție urbană, diferită, cool.
„OuiMehNon aduce în prim plan ținute de designer produse
în serii mici, astfel încât clientele să se bucure atât de ținute originale
care se vând în sistem „limited edition” cât și de servicii de livrare rapida.
OuiMehNon își propune ca fiecare colecție pe care o va lansa să aibă o
identitate diferită de colecțiile anterioare și să exprime întotdeauna un stil
diferit” spune Roxana Andraș, Fondator OuiMehNon.
Colecția „Emotions” aduce un look contemporan – piese cu
croiuri moderne, structurate, cu detalii precum manșete supradimensionate,
pliseuri sau decupaje neașteptate. Pe lângă piesele negre, cu un impact
puternic, în colecția Emotions vei găsi și un print cu buline colorate pe
fundal negru – un imprimeu creat special pentru brandul OuiMehNon.
Vedetele
colecției sunt salopetele, care vin în diverse modele, de la salopeta imprimată
cu top decupat la spate și guler înalt, la cea tip bustieră cu pantaloni largi
sau salopeta midi negră, cu guler înalt, închis la spate.
Colecția cuprinde și rochii lejere,
ușor de accesorizat, cămăși și jachete cu print unic, în aceeași linie
îndrăzneață, unică.
Ținutele OuiMehNon pot fi purtate în
diverse momente ale zilei – piesele casual sunt perfecte pentru weekenduri
relaxate sau vacanțe, iar rochiile au un croi ce se potrivește și pentru birou
(pentru că ținutele office nu trebuie să fie plictisitoare!), și pentru o seară
petrecută în oraș.
Comentarii
Trimiteți un comentariu