Un electrician român a câștigat un apartament de lux la loteria imobiliară din Anglia

Sursa: TramwayPath

Românul George Apastinei, stabilit în Londra, a câștigat un apartament în valoare de 300.000 de lire sterline după ce a plătit doar 3 lire sterline pentru biletul câștigător. Apartamentul este dotat cu două dormitoare și două băi și se află în Marea Britanie, în Essex. George este electrician și era la un grătar cu familia atunci când a fost anunțat că a câștigat proprietatea.

„Nu am câștigat niciodată nimic, nici măcar un loz. Nu-mi vine să cred că această casă este a mea", a transmis câştigătorul.

Competiția a fost organizată de TramwayPath, o loterie imobiliară din Marea Britanie, condusă de trei frați. TramwayPath le oferă oamenilor oportunitatea de a câștiga o casă în țară pentru mai puțin 4 lire sterline/bilet. Proprietățile nu au ipotecă, iar noii proprietari sunt liberi să decidă ce vor să facă cu aceasta – să se mute acolo, să o închirieze sau să o vândă. Scopul TramwayPath este de a ajuta oamenii care în alte cazuri nu ar avea acces la locuințele din Anglia, incluzând imigranții și persoanele fără cetățenie britanică.

George a fost unul dintre cei șase norocoși care au câștigat proprietăți în Marea Britanie de la începutul campaniei în 2020. În trecut, loteria a fost câștigată de doi asistenți medicali, un student, un profesor și un funcționar public. „Este o binecuvântare pentru noi faptul că schimbăm atâtea vieți”, spune Daniel Twenefour, fondatorul TramwayPath.

Până acum s-au oferit proprietăți în valoare de peste 2.3 milioane de lire sterline, iar loteria a apărut chiar și în documentarul “My £2 dream home”, transmis pe canalul britanic de televiziune Channel 4.

În prezent, TramwayPath organizează o nouă loterie, unde se poate câștiga o casă cu patru dormitoare și două băi, valorând aproape 500.000 de euro. Cei interesați de proprietatea din Kent, Marea Britanie pot participa până la data de 4 noiembrie 2022, achiziționând unul sau mai multe bilete de aici.

Pentru mai multe informații, accesați linkurile următoare: www.tramwaypath.co.uk și https://www.instagram.com/tramwaypath.

Daniel Twenefour Contact@tramwaypath.co.uk

Comentarii