Roman și Ia, parfumuri care mi-au ajuns la inimă
Unii au dreptate să plece de acasă, eu am dreptate să rămân încă aici... Despre asta s-a vorbit la Elysee, cu emoție, atunci când au fost lansate două parfumuri dedicate românilor. Celor de aici, sau celor care au devenit aparținători ai altor meleaguri. Străine, acolo unde spun ei că i-a așteptat speranța unei schimbări.
Parfumurile vin cu mesaj. Românul știe că aromele de acasă nu pot fi niciodată uitate. El cunoaște armonia fiecărei miresme, o ține minte chiar și acolo în depărtări unde a început o viață nouă. Memoria este zestrea cea mai de preț, parfumul și nuanțele sale își adună frumusețea între bătile inimii noastre.
Roman adună în undele sale amintire pură de pădure umbroasă de brad, de vale de munte peste care zăpada sclipește, bătută de lună, de dor nerostit. Este parfumul care amintește de focurile înalte, aprinse de bărbați pe dealuri în seri sărbătorești de solstițiu. De toamnele bogate în recolte, de poame și struguri, cu acele case frumoase ce scot pe coșuri coloane răsucite de fum care sprijină cerul coborât atât de aproape, încât nu mai știi unde se termină țara oamenilor și începe regatul arhanghelilor. De floarea de cimbru de Carpați, de iarba cosită și adunată-n căpițe rotunde, de lemnul abia spintecat cu toporul pentru iarna care va să vină. Și sunt acolo, în undele magice de parfum și note aromate de piele argăsită, din care, cine știe?, un meșter priceput ar fi putut să făurească nu doar o pereche de opinci noi, potrivite pentru straiele cele bune de duminică.
Ia este parfumul româniei din noi. Ascunde în apele sale adânci aroma de cozonac cald și de vin fiert nins cu pulbere de scorțișoară, de familie fericită care s-a reunit nu demult, acasă, de sărbători, chiar și dacă asta s-a-ntâmplat doar în vis. Ca o fereastră care se deschide spre pajiștea întinsă din spatele unei căsuțe albe cu obloane de lemn, IA se deschide în note de flori și iarbă pe care parcă a călcat desculță o fată purtând o coroniță din flori de margarete în păr și-n inimă luina celui întâi vis de dragoste. Și miroase a afine, a zmeură, a frăgițe strivite între buze ca înaintea unui sărut așteptat, a buchete de flori răzvrătite și rare, în care s-au împletit garofițe de munte, ghirlande fine de Mâna Maicii Domnului și câteva fire semețe de regina nopții, dar și flori de sânziene. Un buchet în care s-a ascus, neapărat, și un trifoi cu doar trei foi, căci cele cu patru mai rar s-au arătat țării și pajiștilor noastre.
http://www.elysee.eu.com/online-shop/cumpara/ro/essence-de-roumanie-edr/2631
Comentarii
Trimiteți un comentariu