Masculin pe feminin

Eu am fost crescută cu poezie, cu flori și coronițe în păr, cu rochii apretate sub care adăposteam pisici, cu multe exclamații primite de la mătuși care mă confundau cu o țărancă atunci când îmbrăcam ia cusută cu fir roșu...

Când am devenit prea mare pentru papucii mei și pentru sandalele mult prea colorate, deloc pe gustul meu, am gândit că-s diferită. De fapt iubem jeansii clasici, cămășile cu iz masculin, tricourile negre cu mânecă scurtă și semne grafice cu mesaje profunde, bocancii, pantalonii drepți și puloverele gri din care se zăreau iarna colțurile unor cămăși albe sau la fel de gri. Classy...

Cu această izbucnire în masculin lumea totuși întrezărea că sunt fată. Mă trăda fizionomia și mișcarea grațioasă a mâinilor. Probabil și mersul înrudit cu cel al mamei mele care îmi tot făgăduia că se va învrednici să îmi coasă niște rochii superbe, după ce se va pricopsi cu diploma de croitoreasă.
Rochiile le-am văzut, însă în ele trăiam doar iluzia libertății. Pantalonul era cel care mă ajuta să mă răzvrătesc cu bicicleta până la bibliotecă  și tot el era cel care mă ajuta să stau în copac fără să se uite cineva sub fusta mea.

 Azi, MASCULIN  nu mai face parte atât de mult din garderoba mea, dar încă îmi place să mă lăfăi într-un sacou sau o cămașă largă, la care catadicsesc să asortez un pantalon aproape imobil, care nu ar sta pe mine fără o curea. Larg, clasic, drept, negru. Frumusețea unei astfel de ținute este un atribut adus feminității. Orice femeie îmbrăcată într-un costum masculin va străluci. Părțile intime care ies în evidență într-un costum masculin sunt așezate altfel decât la un bărbat și de aici bizareria frumoasă.

Ce vreau să spun este că o femeie va arăta întotdeauna interesant într-un costum masculin. Mai ales femeia care e femeie...