Jocul Păcii Mondiale a ajuns și la București








Școala Internațională Verita îl aduce în România pe John Hunter, creatorul The World Peace Game.


Aflat în turneu european, Hunter va vorbi într-o conferință pentru părinți, cadre didactice și psihologi pe 26 septembrie la Hotelul Sheraton, de la ora 17.00. 

Acesta va juca apoi timp de 5 zileThe World Peace Game cu elevii Școlii Internaționale Verita în cadrul unui Masterclass la care vor asista 30 de profesori din toată lumea, viitori facilitatori ai jocului.
John Hunter, un mare susținător al păcii cunoscut în întreaga lume, este expert în teoria inteligențelor multiple și inițiatorul Jocului Păcii Mondiale.
Premisa de la care a pornit Hunter cu acest joc, a fost cea de a cere scuze copiilor pentru felul dezastruos în care adulții lasă lumea în urma lor și de a îi ajuta pe aceștia să înțeleagă că ei, copiii, pot să aducă o schimbare majoră pozitivă.


Metoda de predare a lui John Hunter, care este și tată, dar și profesor, constă în predarea unor experiențe și nu teorii. Prin experiențele oferite, copiii își dezvoltă inteligența emoțională, adaptabilitatea și capacitatea de rezolvare a problemelor reale, aspecte pozitive pe care dorim sa le cultivăm cât mai devreme posibil. Pe lângă dezvoltarea gândirii, elevii învață soluționarea de probleme, lucrul în echipă și își cresc încrederea de sine.
Prin jocul său, John Hunter a fost consultat cu echipa lui de copii de către Casa Albă și Pentagon, asupra felului în care aceștia văd posibilitatea rezolvării unor probleme mondiale de mediu, crize sociale și politice.

Costul unui bilet la conferința din 26 septembrie este de 99,99 Lei. Biletele pentru participarea la conferință pot fi achiziționate de pe pagina evenimentului https://verita.heme.ro/john-hunter--the-world-peace-game/comanda/
Accesul la conferință este deschis publicului larg (părinți, educatori, psihologi, persoanele interesate de educația și dezvoltarea copiilor).
Accesul la Masterclass este permis exclusiv persoanelor care pot face dovada implicării în educație și dezvoltarea copiilor(educatori și profesioniști din educație și dezvoltare personală a copiilor).
Biletele pentru Masterclassul ce urmează să se desfășoare între 27 septembrie și 1 octombrie SUNT EPUIZATE.

Școala Internațională Verita îl aduce în România pe John Hunter, creatorul The World Peace Game.
Aflat în turneu european, Hunter va vorbi într-o conferință pentru părinți, cadre didactice și psihologi pe 26 septembrie la Hotelul Sheraton, de la ora 17.00. Acesta va juca apoi timp de 5 zileThe World Peace Game cu elevii Școlii Internaționale Verita în cadrul unui Masterclass la care vor asista 30 de profesori din toată lumea, viitori facilitatori ai jocului.
John Hunter, un mare susținător al păcii cunoscut în întreaga lume, este expert în teoria inteligențelor multiple și inițiatorul Jocului Păcii Mondiale.
Premisa de la care a pornit Hunter cu acest joc, a fost cea de a cere scuze copiilor pentru felul dezastruos în care adulții lasă lumea în urma lor și de a îi ajuta pe aceștia să înțeleagă că ei, copiii, pot să aducă o schimbare majoră pozitivă.


Metoda de predare a lui John Hunter, care este și tată, dar și profesor, constă în predarea unor experiențe și nu teorii. Prin experiențele oferite, copiii își dezvoltă inteligența emoțională, adaptabilitatea și capacitatea de rezolvare a problemelor reale, aspecte pozitive pe care dorim sa le cultivăm cât mai devreme posibil. Pe lângă dezvoltarea gândirii, elevii învață soluționarea de probleme, lucrul în echipă și își cresc încrederea de sine.
Prin jocul său, John Hunter a fost consultat cu echipa lui de copii de către Casa Albă și Pentagon, asupra felului în care aceștia văd posibilitatea rezolvării unor probleme mondiale de mediu, crize sociale și politice.

Costul unui bilet la conferința din 26 septembrie este de 99,99 Lei. Biletele pentru participarea la conferință pot fi achiziționate de pe pagina evenimentului https://verita.heme.ro/john-hunter--the-world-peace-game/comanda/
Accesul la conferință este deschis publicului larg (părinți, educatori, psihologi, persoanele interesate de educația și dezvoltarea copiilor).

Accesul la Masterclass este permis exclusiv persoanelor care pot face dovada implicării în educație și dezvoltarea copiilor(educatori și profesioniști din educație și dezvoltare personală a copiilor).
Biletele pentru Masterclassul ce urmează să se desfășoare între 27 septembrie și 1 octombrie SUNT EPUIZATE.


Comentarii

Postări populare