Hanu Ancuței, locul celebru bogat în istorie, dătător de nostalgii


Când discuțiile se poartă de la inimă la inimă, iar mâncarea autentică și vinul sunt acompaniate de muzica unui taraf cu muzicieni autentici, foarte talentați, atunci vei ști că Hanu Ancuței îți este gazdă bună.
Unul dintre cele mai frumoase hanuri din Moldova, cu o energie nebănuită, îți lasă drum de întoarcere odată ce l-ai vizitat. Despre Hanu Ancuței, Mihail Sadoveanu scria în romanul său:
„...oameni încercați și meșteri frigeau hartane de berbeci și de viței ori pârpăleau clean și mreană din Moldova. Iar Ancuța cea tânără, tot ca mă-sa de sprăncenată și vicleană, mergea ca un spiriduș, încoace și-ncolo, rumănă în obraji, cu catrința-n brâu și cu mânecile suflecate: împărțind vin și râsete și vorbe bune.“
O oază de frumusețe autentic moldovenească, un popas în care te vei pierde în timp, aflat de-a lungul drumului european E 85, la o distanță de numai 27 de kilometri de orașul Roman. Mai precis, în comuna Tupilați din județul Neamț.
Odată ajuns la poarta Hanului Ancuței treci dincolo de tine însuți, într-o lume cu adevărat minunată, ce aparține autenticului moldovenesc. Hanu Ancuței a fost construit în 1718 și restaurat în anul 1999. Despre minunăția locului vorbea și Sado­veanu în cartea sa:
„Trebuie să știți dumneavoastră că Hanul acela al Ancuței nu era han, era cetate. Avea niște ziduri groase de ici până colo, și niște porți ferecate cum n-am văzut în zilele mele. În cuprinsul lui se puteau oploși oameni, vite și căruțe și nici habar n-aveau dinspre partea hoților.“



Poale-n brâu și sarmale moldovenești
Pentru oricine are dor de românesc, Hanu Ancuței este ispita perfectă, mai ales dacă vrei ca masa copioasă să readucă din cămările timpului bucate tradiționale prezente și azi în bucătăria hanului de poveste.
„Bucătăria din Hanu Ancuței pune accent pe mâncare organică, direct din ferme, cu un gust inegalabil. Rața, carnea de porc sau găinile sunt aduse din fermele din apropiere și garantăm că totul este întotdeauna foarte proaspăt“, spune Nușa Chiriac, proprietara acestui loc.








Odăi amenajate tradițional
Nopțile la han au farmecul lor, iar popasul aici va fi o încântare. Toate încăperile păstrează atmosfera pitorească din poveștile lui Sadoveanu, care fac din acest han un popas potrivit pentru odihnă și relaxare. „Ca­me­rele re­pre­zin­tă o îmbi­na­re perfectă între farmecul mobilierului tradițional românesc și confortul dat de dotările moderne, specifice unui standard ridicat de calitate“, adaugă Nușa Chiriac.
Restaurantul Hanu Ancuței are o capacitate de 500 de locuri, dintre care 150 la parter și tot atâtea la etaj, o terasă de până la 400 de locuri, excelentă pentru verile pe care ți-ai dori să le petreci în stil moldovenesc. Prezența binefăcătoare a tarafului cu lăutari talentați are menirea de a te trezi din letargie, iar muzica săltăreață te îmbie la dans.
Totul este un amestec atât de familiar, încât vei ști atunci când te afli la Hanu Ancuței că vei „gusta“ din universul românesc pur, păstrat cu sfințenie.



Adăpost și prilej de petrecere
Aici îi plăcea marelui scriitor și povestitor Mihail Sadoveanu să mănânce. Inspirat de farmecul locului a scris celebra carte „Hanu Ancuței“, în care sunt redate obiceiurile și tradițiile acestor meleaguri.
Hanul apare pe hartă încă din secolul al XVIII-lea, iar porțile acestui loc erau larg deschise pentru negustorii aflați în trecere spre Roman, Suceava sau Iași. Hanu Ancuței se afla în acele vremuri pe marginea unui sat care s-a strămutat apoi pe moșia boierilor Catargi. În anul 1819, vornicul Ștefan Catargiu, proprietarul moșiei Tupilați, va dezvolta aici târguri și iarmaroace, la care veneau oameni atât din ținutul moldovenesc, dar și din alte meleaguri, mai îndepărtate.



Hanu Ancuței se află la o încrucișare de drumuri comerciale, iar drumul Șiretului și drumul care leagă Ia­șiul de Piatra Neamț sau Târgu Neamț prin Tupilați este cunoscut ca fiind cel mai bun drum pentru comercianții vremurilor trecute.
Numele orașului Roman a fost preluat după numele voievodului Roman I Mușat (1392-1394), considerat de unii cercetători ca fiind întemeietorul acestei urbe.
Povestea și farmecul acestui loc este frumos surprinsă de către Mihail Sadoveanu:
„Pe lângă adăpost, hanul oferea oamenilor și prilej de petrecere. Porțile stăteau des­chise ca la Dom­nie. Și prin ele, în zilele de toamnă, puteai vedea valea Moldo­vei cât bătea ochiul și pâclele munților pe păduri de brad până la Ceahlău și Halauca. Iar după ce se cufundă soarele înspre tărâmul celălalt și toate ale depărtării se ștergeau și lunecau în tainice neguri, – focurile luminau zidurile de piatră, gurile negre ale ușilor și ferestrelor zebrelite. Contenea câte un răstimp viersul lăutarilor, și porneau poveștile…“
Hanu Ancuței a fost multă vreme adăpost și loc de pelerinaj al celor care iubeau comerțul sau al celor care poposeau între drumurile lor lungi și obositoare. În anul 1943 proprietarul l-a dărâmat, iar cele care au dăinuit au fost poveștile lui Sadoveanu.



Ruinele au păstrat sentimente, iar acum 30 de ani Hanu Ancuței a renăscut. Ospitalitatea și trăirile puternice induse de un interior de epocă, autentic moldovenesc oferă celor care îi trec pragul starea de bine greu de găsit în urban.
Poveștile sunt vechi, iar cine vrea să le cunoască pe viu trebuie să poposească la han. Aura e aceeași, energia e aceeași, iar poveștile lui Sadoveanu încă actuale:
„De când țin eu minte, încă de pe vremea Ancuței celei de demult, am luat obice­iul să întemeiem sfaturi și să ne îndeletnicim cu vin din Țara-de-Jos. Gustând băutură bună, ascultăm întâmplări care au fost. Socot eu, că nu se mai găsește alt han că acesta cât ai umbla drumurile pământului. Așa ziduri ca de cetate, așa zăbrele, așa pivniță, așa vin, în alt loc nu se poate.“
Ca atunci, vinul este adus în carafe de ospătărițe zvelte, pline de viață și vesele, care s-ar putea numi, fiecare dintre ele, Ancuța. Pui fripți, sarmale și poale-n brâu, dar și turte lângă care e așezat paharul cu țuică fiartă, autentică.
Tihnă, voie bună și viață firească. Într-un cuvânt, liniște. Pentru că aici le vei găsi pe toate, iar cine se vrea a fi călător în România cu drumuri bifate ca la carte, ar trebui să ajungă la Tupilați, la han. Vei fi întâmpinat cu pâine și sare, cu mult zâmbet, într-un decor de poveste, în care vei înțelege semnificația acestei povești minunate numită Hanu Ancuței.



Bunătăți naturale. Cămara Ancuței, în acord cu spiritul moldovenesc
La intrarea în han, pe partea dreaptă, se află cămara Ancuței, iar cine vrea să facă apel la buzunar, atunci când pleacă din acest loc, poate cumpăra gemuri sau șerbeturi naturale, pentru o experiență culinară de neuitat.
„Cămara Ancuței are de toate, de la brânzeturi gustoase, naturale, ouă proaspete de țară, preparate din carne, legume proaspete, turte puse cu grijă pe vatră, pastramă, zacuscă, multe feluri de cârnăciori, dulcețuri aromate sau șerbet din fructe de vară, cozonaci și colaci moldovenești. O diversitate din care oricine are ce alege“, spune Nușa Chiriac.



Expoziție cu vânzare. Măști populare moldovenești și obiecte din ceramică sau lemn
În decorul Hanului Ancuței decoperi o linie tradițională fascinantă, mici expoziții de costume și măști populare moldovenești, lavițe și lăzi vechi de sute de ani, extrem de prețioase, ulcele din lut, multe obiecte din ceramică sau lemn lucrate de meșteri populari în vremuri demult apuse. Simți peste tot prezența artistului creator popular, simți statornicia și nevoia oamenilor de a salva aceste lucruri minunate de la totala dispersare. Unele sunt spre vânzare, altele doar în decor, păstrate ca piese de muzeu prețioase, cu patină istorică.





Comentarii