Print. Animal Print
Pentru unii e, poate, vulgar. Pentru alții prea ostentativ, pentru unele nu se potrivește deloc.... Dar, o idee generoasă a acestei epoci este că frumusețea modei sălăsluiește în ținute pe care le putem combina cu mult gust cu mai multe culori, cu mai multe croieli, cu printuri de care te îndrăgosteți la prima vedere și de care ne minunăm ca în fața unor opere de artă.
Animal Print nu va ieși niciodată din trend. Îl adapatăm și azi, ne ajută să strălucim la propriu și să fim speciale atunci când îl purtăm cu stil. E drept că nu înduioșește pe toată lumea, dar sunt femei care îl pun pe ele și le mai lipsește foarte puțin să fie desăvârșite. Îmi place cum poartă animal print Kate Moss. Ea e oricum femeia frumoasă, plină de poezie căreia îi stă bine cu orice s-ar îmbrăca. Animal print i se potrivește mănușă, îi oferă noblețe, șarm și îi sporește sex appeal-ul.
Animal print oferă o strălucire corporală în felul său, e clar că te scoate din anonimat și oferă încântare privitorului dacă este purtat de cine trebuie și cum trebuie. Este foarte importat să accesorizăm corect o piesă animal print, iar azi avem la îndemână foarte multe chestii complementare ce pot aduce plus de farmec unei ținute din care face parte și o haină animal print.
Comentarii
Trimiteți un comentariu