Interviu-The Classy Ink- “Creierul și creativitatea îmi sunt setate pe silueta femeii și, oricum, într-acolo este îndreptat brand-ul”


 

Numele următoarei colecții este legat de evoluție și se va numi New Level. The Classy Ink este un brand în tendințe care aduce cu fiecare sezon piese și articole interesante născute din dorința de a experimenta ceea ce se numește “la modă”. Un brand pentru viitor, încorporat cu talent și muncă într-un business de succes.

 

Cum s-a născut pasiunea pentru a realiza aceste haine altfel și cum s-a născut brand-ul The Classy Ink?

Pasiunea pentru haine mi s-a imprimat în minte încă de copil, prin prisma faptului că atât mama cât ți bunica erau croitorese și vedeam foarte des lucruri legate de acest domeniu. Așadar, acest domeniu m-a atras întotdeauna.

Mai apoi, odată cu venirea mai multor posturi TV  pe piața noastră, acele posturi specializate pe muzică, în special cea din US,  m-a făcut să realizez că industria modei este cu mult mai mare decât știam eu, determinându-mă astfel să  mă interesez și mai mult de acest domeniu, implicit styling-ul. M-am axat în special pe streetwear deoarece eram foarte interesat de ramura HIP HOP,  mai târziu, în adolescență... De aici a venit și inspirația vis a vis de styling, toatre acestea  însemnand inclusive încălțămintea și accesoriile  potrivite fiecărui articol semnat THE CLASSY INK.

 BRAND-ul s-a născut din dorința de a purta piese vestimentare ce pot evidenția arta tatuajelor. Acest lucru  inseamnă că articolele, deși unele mai largi, oversized, cu un design al gâtului în forma literei V, foarte decoltate, ce pot fi purtate cu ușurință direct pe piele  și chiar cu pantaloni scurți,  lasă la vedere atât pieptul cât și picioarele pe toată lungimea lor,  pentru o bună expunere a tatuajelor din zonele mai sus menționate.

Cum te împlinește în ceea ce faci ș ice îți doreai să devii atunci când erai copil?

Când eram copil, îmi doream să devin marinar, pentru că în Constanța, care este un oraș- port,  mulți apropiați profesau ca și marinari. Voi spune că cee ce fac eu acum mă împlinește la cel mai înalt nivel de mulțumire din punct de vedere professional. Mă simt un om împlinit.

Ce țesături folosești pentru piesele pe care le creezi?

Toate țesăturile sunt Made in Italy.  Colaborez cu depozite ce importă capete de serie de la fabrici de țesături de acolo, din țata unde moda este pe primul plan. Acest lucru înseamnă ca odată  epuizat stocul unui model, nu mai poate fi găsit. De aici și  ideea de Limited Edition Collections.

Cum se va numi noua colecție?

Noua colecție va ține linia denumirilor ultimelor colecții- " UPLIFTED" și " REFRESH". Numele acestei noi colecții este legat de evoluție și se va numi " NEW LEVEL",  având în vedere faptul că în anul 2025 se vor împlini zece ani de când am demarat proiectul, dar și faptul că prin prisma unui accident am lipsit destul de mult de pe piață, iar acum suntem gata de un upgrade esențial!

The Classy Ink ține cont și de tendințe? Sunt româncele femei care înțeleg moda?

Da, țin cont de tendințe ca orice alt domeniu și îmi doresc ca pe viitor să fiu trend setter,  why not? Stilul este esențial oricărei ore din zi și oricărui lucru legat de fiecare din noi. Răspund și întrebării legate de româncele noastre: DA! Răspicat! Româncele sunt stilate cu atât mai mult cu cât sunt conștiente de frumusețea lor fizică dobândită genetic, iar asta le face inevitabil stilate.





Care este ținuta pe care o recomanzi femeilor?

Ținuta pe care o recomand femeilor este una care ar trebui să permită feminității să epateze, dar asta să nu implice nicio restricție de mișcare, deși feminitatea, în mintea multora, înseamnă articole mulate ceea ce implică restricții, evident. Dar eu aș vrea să mă dezic de stereotipurile acelea, deoarece ,din punctul meu de vedere, poți fi foarte elegantă și classy chiar și într-o pereche de sweatpants cu un top potrivit și o jachetă din piele, la care asortezi ghete, sneakers sau, de ce nu, high heels…

Care este feedback-ul celor care sunt interesați de piesele vestimentare The Classy Ink?

Ca și feedback, fără a mă ridica singur în slăvi- timpul petrecut pe piață spune totul, însă  toate review-urile sunt pozitive  atât pentru design-urile pieselor mele, dar și pentru calitatea țesăturilor și mâinii de lucru. În concluzie, calitatea produselor este foarte bună și este cu adevărat apreciată de toți cei care aleg să cumpere articolele The Classy Ink.

Cum te definești tu?

Încă încerc să mă acomodez cu termenul de designer, însă it is what it is! M-aș defini ca un total, deoarece sunt câte puțin din toate, adică mult pe streetwear, dar și cu un strop de high-end, ceea ce ridică termenul de streetwear la classy!

Cum este antreprenoriatul în România? Cum te simtți tu ca antreprenor?

 Dacă pun totul în balanță, tind să cred că în România nu suntem apreciați, ba, dinmpotrivă, aș putea spune, deși am totul pus în regulă, vis-a-vis de contabilitate și taxe, etc, nu văd niciun ajutor din partea celor ce încasează aceste taxe. Nici nu am așteptări, dar, ca idee, cred că se înțelege…






De unde inspirația?

Muză îmi este soția, implicit  multe produse au fost proiectate pentru ea și prezentate tot pe ea. Inevitabil… Creierul  și creativitatea îmi sunt setate pe silueta femeii și, oricum, într-acolo este îndreptat brand-ul.

 


Comentarii