Era

Un bazar plin cu zâmbete, cele mai multe dintre ele triste. Bărbații păreau ceva mai vioi, poate pentru că se credeau prieteni apropiați unii cu alții. Femeile visau la pozele alb-negru și la vitrinele muzeelor în care nu au ajuns niciodată. Marea se punea în acord cu poeții, geamurile caselor anunțau sfârșitul de vară cu lumina lor galbenă, apoi cu cea întunecată de norii pe care eu i-aș fi dorit absenți atunci. Atunci când nici măcar nu te-am mai vrut. Mă voiam independentă și uitasem de tot conversațiile cu tine. Am stat înghesuită într-un colț și nu-mi ieșeau la număr amintirile cu tine. Erau prea puține într-o colecție organizată acum ceva ani.

Am copt un ștrudel fără niciun talent. Mi-ai spus că e bun ca sufletul meu. Marș! Nu te-am crezut!Știam că l-am făcut fără ambiție și fără așteptări. Mi-am luat pașaportul cu gând să mănânc următorul ștrudel la Paris, dar nu am reușit să las în urmă marea.Gândul a fost unul pe cât de abrupt, pe atât de simplu- să te părăsesc fără vorbe pentru că astfel aș fi fost mult mai autentică decât m-ai fi știut vreodată. Si-apoi, miraculoasă, că nu ți-ar fi venit să crezi... Te părăseam fără cuvinte, fără momente jalnice, fără memorii, fără amenințări, fără glas, fără alți iubiți, fără tot ce știai tu despre mine.

Comentarii