Portret în negru

Am zărit o femeie în rochie neagră și lungă. Avea pe cap o diademă albă, la fel și încălțările, o pereche de balerini albi care m-au făcut să mă întreb cât de mult este ea pregătită pentru viață. Cu balerinii imaculați și atât de albi nu poți merge oriunde. Sau, cine știe, poate că femeia este copilăroasă și nu-i pasă că se vor murdări în praf sau că se vor uza foarte tare atunci când trebuie să respecte punctualitatea la serviciu.

Balerinii ei albi mi-au apărut în vis, iar visul acesta înseamnă, după răstălmăcirea unora, că ar putea fi un semn bun. Totuși, mi-a rămas în minte rochia ei neagră, lungă, nepotrivită cu balerinii albi. Parcă era într-o cușcă din care voia să evadeze, să își ia zborul de oriunde era ea, cu încălțările ei albe și ușoare. Am privit-o lung să-i descopăr formele de femeie, de altfel foarte voluptoase, deloc ascunse de rochia ei lungă, dar croită pe corp. Era zveltă, cu o privirea dramatică și sâni încă rotunzi. Ieșea de pe fața ei expresivă un strigăt- NU TE POT IUBI! O spunea cu stil și originalitatea ființei unice, apoi cu cea mai mare sinceritate pe care o văzusem la femeia care voia să fugă din rochia ei neagră ca o colivie cu balerinii albi, imaculați și ușori.

Trăise o viață complexă, dar apăsătoare, iar chipul ei trăda asta. Ochii aveau licăriri de stele și vise cuminți. Semănau cu cei ai unei fete de liceu. Asta o salva, privirea copilăroasă cu care a înzestrat=o Mama-Natură și pe care bărbații o remarcau înainte să vadă că sânii ei sunt încă rotunzi. Am lăsat-o în imaginea mea ca pe un tablou în care apare portretul negru al femeii încurcată de viața care ar trebui să îi promită o nouă realitate. Dar viața ei își cere rostul, îi amintește să nu insiste, să se bucure, așa, cu intermitențe, doar de ceea ce pot duce balerinii ei albi.

Comentarii