Peste 300 de branduri beauty participă la principalul târg al industriei frumuseții, Cosmobeauty EXPO 2023

Cosmobeauty Expo 2023 – cel mai mare târg cu vânzare al industriei frumuseții din România, se va desfășura în perioada 23-25 iunie, la Sala Polivalentă din București. Peste 300 de branduri beauty vor participa la cea de a 15-a ediție a târgului și peste 100 de firme vor expune produse de cosmetică facială și corporală, machiaj, coafură, frizerie, manichiură-pedichiură, dermopigmentare, echipamente de slăbit, anti-aging și vor prezenta oferte educaționale sau programe de reconversie în domeniul înfrumusețării.

COSMOBEAUTY EXPO 2023, EDIȚIA #15

Programul de vizitare a târgului este vineri – sâmbătă – duminică (23-24-25 iunie) de la 10:00 la 18:00. Peste 5.000 mp de standuri expoziționale cu vânzare și peste 320 de branduri beauty & health participa la târg. Un eveniment impresionant și interactiv pe a cărui scenă care se derulează în paralel cu târgul, vor avea loc zeci de prezentări, show-uri și seminarii de specialitate pentru specialiști, dar și pentru publicul larg, pasionat de frumusețe.

Ce înseamnă Cosmobeauty pentru Industria Beauty din România?

"Este mai mult decât o expoziție cu vânzare în care sute de branduri își prezintă anual produsele, echipamentele sau serviciile ! Târgul Cosmobeauty Expo – îi conectează pe toți cei care activează în domeniul înfrumusețării, indiferent că vorbim despre distribuitori, asociații, școli de profil și consumatori. Sunt 3 zile de târg cu vânzare, 3 zile pline, de la ora 10:00 la 18:00, de pe 23 pe 25 iunie la Sala Polivalentă din București, iar accesul vizitatorilor este gratuit. E un eveniment impresionant la care participă numele cele mai mari din industria beauty din România ! Punctăm câteva dintre evenimentele care vor avea loc pe scena Cosmobeauty în perioada 23-25 iunie 2023, pe lângă prezentări de trenduri, show-uri și noi produse: Gala Premiilor Industriei de Înfrumusețare din România – vineri, 23 iunie, HairExperts Meet-up - unde se întâlnesc top experții care fac parte din programul The Hair Festival - un eveniment de global hair education destinat tuturor profesioniștilor români care își doresc să practice această profesie la nivel de excelență. Apoi, Professsional Beauty Influencer Awards (PBIA)– eveniment organizat de PADIR - Patronatul Antreprenorilor din Industria de Înfrumusețare din România și Cosmobeauty, sâmbătă, 24 iunie, unde îi aplaudăm la scenă deschisă pe cei mai buni specialiști și totodată pe cei care s-au dovedit a fi reali influenceri beauty. Și tot pe 24 iunie va avea loc și Cosmessencia, ediția a 2-a – conferință dedicată cosmetologiei și trendurilor, dar și multe alte manifestări legate de înfrumusețare și lifestyle." - Isabela Vasile, CEO&Founder Cosmobeauty EXPO

Timp de 3 zile sunteți invitați într-o călătorie multi-senzorială care vă va dezvălui evoluția viitoare a industriei frumuseții din România! Mai multe detalii pe: https://cosmobeauty.ro/

Intrarea este gratuită.

Evenimentul este organizat de Rouge Media, jucătorul cel mai dinamic din piața de evenimente profesionale beauty & wellbeing.

Comentarii