INTERVIU_ Alexandru Sauciuc, clinica veterinară JoyVet- “Medicul veterinar este un ”vindecător” pentru animal, dar și un psiholog pentru proprietarul animalului.”

Animalele de companie au nevoie de atenție și iubire, dar și de o îngrijire extrem de serioasă. Medicul veterinar Alexandru Sauciuc , din cadrul clinicii JoyVet, ne povestește, pe larg, de ce este important să ne documentăm cu amănuntul înainte de a ne mări familia cu un câine sau o pisică, de ce este important să sterilizăm prietenii noștri necuvântători la timp și, mai ales, care sunt cele mai grave boli pe care le-a tratat în cadrul clinicii sale, dar și prin noul program numit ”Veterinar la domiciliu”, o extindere a activităților de specialitate, care oferă servicii veterinare non-stop, chiar la domiciliul proprietarilor.

1. Când ați deschis clinica JoyVet și care este menirea unei astfel de clinici, într-un urban bucureștean unde animalele de companie sunt, parcă, din ce în ce mai multe? Cum ați ales cariera de medic veterinar. De cât timp sunteți medic veterinar?

Înființată acum cinci ani, clinica JoyVet https://joyvet.ro/ este locul în care echipa tânără de medici veterinari, din care fac parte încă din anii de studenție, poate avea grijă de sănătatea pacienților necuvântători, din ce în ce mai numeroși atât în București, cât și în țară. ”Joy” semnifică ”bucurie”, adică starea pe care orice animăluț de companie o poate genera familiei căreia îi aparține. Când alegem un animal, ne asumăm răspunderea pentru calitatea vieții lui. La rândul lui, el devine o parte importantă din viața noastră.

Într-un oraș cum e București, există o diversitate de animale de companie. Dragosteapentru ele este motorul profesiei pe care ne-am ales-o. Menirea noastră, ca medici veterinari, este să avem grijă de sănătatea lor și pentru asta, învățăm continuu, acceptăm provocări și ne străduim să le facem față în fiecare zi. Și eu, asemenea colegilor mei, mi-am dorit să fiu medic veterinar încă din copilărie. Am îngrijit animalele bunicilor, în vacanțe, iar mai târziu, pe cele din jurul blocului în care locuiam. Prietenia cu animalele înseamnă iubire, iar iubirea înseamnă bucurie necondiționată. Ca și încazul oamenilor...

2. Cum se diferențiază clinica dvs. de alte clinici și la ce standarde sunt serviciile pe care le oferiți? Care este aparatura din clinică, ce anume are special?

Diferențele dintre clinicile veterinare sunt similare cu cele din clinicile umane: factorul uman, dar și cel material. În cadrul clinicii noastre veți întâlni personal bine pregătit, motivat în a avea o interacțiune cât mai bună atât cu animaluțele, dar și cu proprietarii acestora. Dotarea materială cu aparatură de ultimă generație, punerea unu diagnostic corect în cel mai scurt timp, înseamnă alinarea de suferințe, salvarea de vieți, într-un cuvânt, bucurie, atât pentru animăluț, cât și pentru aparținători, și nu în ultimul rând pentru personalul clinicii. Datorită poziției sale centrale, lucru important într-o capitală, așa cum este București, pacienții pot ajunge la noi cu ușurință, iar personalul medical poate trata pacienții, indiferent de diagnostic. Serviciile medicale oferite sunt atât cele clasice, consacrate în timp, dar, ca noutate, zicem noi, de mare interes pentru proprietarii animalelor de companie, este asigurarea serviciului de urgență, cazurile fiind rapid gestionate datorită aparaturii pe care o deținem (ecografie, analize de laborator, anestezie inhalatorie etc.). Cel mai nou serviciu, devenit în scurt timp cunoscut atât în București, cât și în împrejurimi, este ”Veterinar la domiciliu”, o extindere a activităților despecialitate care oferă servicii veterinare non-stop, chiar la domiciliul proprietarilor. Ne propunem ca pe viitor să extindem aria în care să intervenim, pentru a fi de ajutor micilor sau marilor noștri pacienți necuvântători.

3. Sunt animalele mai greu de tratat decât oamenii, mai ales că aceste făpturi comunică prin limbajul non-verbal...

În felul lor, animalele comunică și cu noi, așa cum cum o fac și cu proprietarii lor. Important este ca noi să le înțelegem limbajul. Imaginați-vă că învățați o limbă străină fără dicționar și fără profesor, în asta constă marea provocare în interacțiunea cu animalele. Există, desigur, proceduri de lucru ce trebuiesc respectate, există protocoale, studii. Dar, orice ființă este unică, are ceva aparte care poate face ca interacțiunea să fie facilă sau dificilă. Raportat la aceasta, la afecțiunea ce-l indispune, la modul în care percepe lumea, la trăirile avute, la încrederea față de oameni în general, are stimuli de interacțiune ca aceste activați: să muște, să zgârâie, să mârâie, să se alinte…De aceea, uneori este mai dificil, alteori, mai puțin dificil.

4. Care sunt cele mai importante calități pe care trebuie să le aibă un medic veterinar? De asemenea, pentru că știu că sunteți o echipă, vă rog să ne spuneți câți medici veterinari sunt în clinica JoyVet și care sunt atribuțiile fiecăruia dintre ei?

Medicul veterinar, ca și cel uman, are nevoie de o bună pregătire profesională, dublată de empatie. Animalul îl poate percepe ca pe un prieten sau ca pe un dușman, prin prisma intervențiilor efectuate. Important este ca, încă de la începutul consultației, animalul să te simtă ca pe un prieten, să capete încredere. Medicul veterinar este un ”vindecător” pentru animal, dar și un psiholog pentru proprietarul animalului. În cadrul clinicii JoyVet, lucrează cinci medici veterinari: dr. Alexandru Marius Sauciuc (doctorat chirurgie veterinară), dr. Andreea-Irina Sauciuc (specializare în medicină internă și chirurgie), dr. Mirela Boca (specializare în medicină internă și boli parazitare), dr. Sonia Beșleagă (specializare în chirurgie veterinară și imagistică, doctorand, specializarea boli infecțioase), dr. Alina Rusu (specializare în dermatologie și diagnosticde laborator).

5. De ce este bine să sterilizăm animalele. Am auzit tot felul de legende, iar una dintre legendele urbane care circulă pe la noi ar fi aceea că e ideal să sterilizăm un câine înainte să fie dat vreodată la montă. Este alegerea fiecărui stăpân, cred, până la urmă.... Dar un câine ar putea fi mai sănătos dacă va încerca măcar o dată monta?

Castrarea sau sterilizarea animalelor de companie este un subiect sensibil pentru fiecare proprietar, iar de cele mai multe ori, decizia de a recurge la această intervenție este foarte greu de luat. Auzim foarte des proprietari de animăluțe care refuză intervenția chirurgicală, din varii motive- (teama de anestezia generală, sentimente de milă în ceea ce privește recuperarea). Ca veterinari, însă, privim sterilizarea/castrareaca pe o intervenție de rutină, dar extrem de importantă din punct de vedere medical. În cazul femelelor, sterilizarea reduce semnificativ riscul de apariție al tumorilor mamare/ovariene, cancerului uterin, piometrului, dereglărilor hormonale manifestate prin perioade de călduri lungi și dese, gestațiilor false, lactațiilor nervoase. În ceea ce îi privește pe masculi, castrarea reduce posibilitatea apariției bolilor de prostate și elimină apariția cancerului testicular. În egală măsură, în ambele situații, se reduce riscul transmiterii bolilor prin actul montei (tumora veneriană transmisibilă – sarcomul Sticker, bruceloza, herpesviroza canină). Vârsta ideală pentru această intervenție depinde de mai mulți factori, precum: specia, rasa (în special la căței), sexul și starea de sănătatea animăluțului. Majoritatea medicilor veterinari recomandă ca sterilizarea animalelor să fie efectuată la o vârstă cat mai fragedă, ideal înainte de primul ciclu de călduri (în jurul vârstei de 6 luni, însă această perioadă poate varia până la vârsta de 1.4-1.6 ani, în funcție de fiecare caz în parte). Din păcate, nu de puține ori ne întâlnim în cadrul clinicii noastre cu câini și pisici care se prezintă cu probleme de sănătate ce ar putea fi evitate prin sterilizarea realizată la timp. Prin urmare, un animal nu va fi mai sănătos dacă este lăsat măcar o dată la montă, cea mai bună decizie în acest caz fiind intervenția de sterilizare. În România, la momentul actual, legislația din vigoare oferă dreptul la montă doar animalelor care dețin un certificat Pedigree – animaluțele care nu dețin acest document oficial, sunt considerați metiși ai raselor respective, și, prin urmare, nu au dreptul la montă.

6. Care sunt cele mai grave boli cu care se confruntă câinii și pisicile în ziua deazi? Din păcate, sunt foarte multe afecțiuni care au un prognostic grav, spre rezervat. Am putea încadra aici patologiile din sfera oncologică, afecțiunile cardio-vasculare, bolile metabolice, dar și bolile de natură infecțioasă/parazitară.

7. Cât de importantă este vaccinarea anuală a animalelor de companie?

Asemenea oamenilor, animalele sunt predispuse riscului de a contacta diferite boli infecțioase pe tot parcursul vieții. Din fericire, vaccinurile sunt disponibile pentru a-i proteja de aceste amenințări. Pentru ca animalele să se bucure de o creștere armonioasă și sănătoasă, este necesară deparazitarea și vaccinarea lor periodică, desigur, adaptate în functie de specie, vârstă, nevoile și stilul lor de viață. Vaccinurile îi protejează de boli care pot lăsa sechele, sau care pot fi fatale. Îmbolnăvirea animalului poate duce la perioade lungi de convalescență, cu complicații medicale, dar, totodată, reprezintă și un risc atât pentru animalele din imediata apropiere, cât și pentru om (unele boli virale ale animalelor sunt încadrate ca fiind zoonoze, ceea ce înseamă că se pot transmite la oameni). Vaccinarea este importantă chiar și pentru animalele de companie care rămân predominant în interior, deoarece majoritatea bolilor de natură infecțioasă se pot transmite pe calea aeriană.

8. Care sunt alte specii de animale, în afară de câini sau pisici, cu care v-ați întâlnit în cabinetul dvs.?

Am tratat cu succes pacienți din specii dintre cele mai diferite: rozătoare (hamsteri, porcușori de Guineea etc), iepuri, păsări (papagali, porumbei etc) și chiar... arici!

9. De ce ar trebui să ne bucurăm de un animal de companie? Ce le transmiteți celorcare deja dețin unul, dar și celor care poate nu au, dar se gândesc să își ia uncățel saupoate o pisică...

Animalele de companie ne aduc veselie și căldură în casă, dar și în viața de zi cu zi. Acestea au capacitatea de a-ți îmbunătăți starea de spirit, lucru dovedit chiar științific. Micuții noștri de cele mai multe ori ne umplu un gol mai mare din viețile noastre sau ne completează existența. Cei care au norocul de a avea un prieten necuvântător în viața lor știu cât de minunată poate fi această relație, câtă bucurie poate aduce. Relația om-animal este una profundă, plină de loialitate. Un animal de companie devine o parte a familiei în care ajunge. „Magia” din spatele relaţiei pozitive om – animal de companie ţine şi de o întreagă chimie internă, care facilitează secreţia de oxitocină (cunoscută şi sub denumirea de „hormonul iubirii şi al ataşamentului”), care este responsabilă de apariţia unor sentimente pozitive în detrimentul stărilor de anxietate. Așadar, este important să ținem cont de nevoile lor și să încercăm să le îndeplinim cât mai bine posibil. În ceea ce ii privește pe cei care doresc să adopte un prieten necuvântător, înainte de a face acest pas, recomandarea noastră ar fi să discute în prealabil cu un medic veterinar pentru a-i putea oferi toate informatiile necesare: cum alegem animalul de companie potrivit familiei noastre? Cum ne dăm seama când este momentul potrivit să ne mărim familia cu un animal de companie și ce presupune să ai un animal decompanie?

10. Care sunt cele mai mari satisfacții ca medic veterinar? Cu ce anume vă împlinește această meserie?

Să vindeci un animal este tot ce contează pentru noi, medicii veterinari. Satisfacțiile majore vin din rezolvarea tuturor cazurilor, dar mai ales, a celor care, la început, păreau imposibile. Fiecare zi înseamnă noi provocări, dar profesia de medic veterinar înseamnă și povești de viață pe care noi ni le dorim cu final fericit.

https://joyvet.ro/

Comentarii