Pur și simplu

Pur e atunci când se întoarce poezia la tine ca în copilărie. Pur și simplu e atunci când toată viața ta rămâi un copil. Vorbesc azi despre mine cu tot haosul în care eu trăiesc, u;or neglijent, așa cum trăiam la 20 de ani. Nu vreau să se schimbe nimic- sunt veșnic îndrăgostită de orice înseamnă viață, totul învie zilnic în lumea mea, nimic nu moare. Eu și vibrațiile din jurul meu simțite sau nu de cei puțini, chiar foarte puțini oameni care mă înconjoară.

Ziua mea de naștere e un gen de bucurie din ce în ce mai discretă cu fiecare an care mai trece. Eu sunt un copil, îi mulțumesc divinității că mă ține roborantă cât să îmi cresc făptura numită Anastasia pe care, de ceva timp, adică de 12 ani, am pus-o în centrul atenției. Eu și Anastasia suntem două copile care se mișcă printre oameni mari cu veselă pasivitate, neînțeleasă de mulți. Ludic. Cu sensibilitate, cu delicatețe, cu tot ceea ce înseamnă joc de copil, în dezarmonie cu vremurile ca un vârtej. Avem timp să ne gândim la ce ne e dor, să ne uităm când vrem la cer, la mustățile cățelului nostru nou din casa mică dar cosy, la clătitele cu gem gătite de noi sâmbăta dimineață, la cât de vulnerabile suntem în lumea asta ce se dă complexă. Avem timp să ne uităm ochi în ochi, să dansăm cu mâinile împreunate, să ne dăm în petec atunci când ne luam înghețata și prăjiturile cu ciocolată, fără limite. Avem parte de fericire, iar eu știu cu certitudine că noi suntem doi copii fericiți.

:

Ziua asta de septembrie a mea este ca o întoarcere acasă. Este ca tortul acela pe care mama mi-l făcea cu multă frișcă, tare bun, este ca amintirea unei pubertăți rebele, ca prima rochie de banchet, ca prima dragoste, ca multe alte iubiri, apoi, ca o rochie de mireasă, ca o pijama de spital de maternitate, ca o ploaie de vară pe care am îngăduit-o fără umbrelă pentru prima dată, ca un popas bântuit de amintiri din viață la fiecare 9 septembrie, spre o copilărie și o tinerețe fără sfârșit.