O terasă cu vise. El Grande Comandante

Totul cu oameni se face! Așa spune cineva și trebuie să îl credem pe cuvânt! Mi-au lipsit terasele, periplul necesar de vineri seara prin Bucureștiul cu lume ce vrea să-i reușească petrecerea, să-i cânte muzica din toate direcțiile, să se bucure de viață.

Perioada de carantină mi-a sporit cumva dorul, dar nu m-am avântat pe terasă în ore dintre noapte și zi. M-am oprit pe la un trei după-amiză pe un scaun cu măsuță înaltă de la El Grande Comandante, după un scurt intermezzo prin străzile ușor pustii ale Bucureștiului, într-o zi de sâmbătă monocordă, cu taximetriști triști și tramvaie pustii.

Am găsit terasa primitoare, m-am simțit în acord cu lumea distanțată la mese înșirate rar ca pe un drum de țară cu multe case fără garduri. Ne priveam în ochi distanțat, că tot e la modă cuvântul...  Așadar, întoarsă la locul meu după câteva luni bune de stat în carantina vieții, am cerut prima bere, apoi și pe a doua, am admirat priveliștea cu iz de Toscana și mi-am spus că oamenii au rămas la fel. 

Nu i-a schimbat frica, nu i-a schimbat marea schimbare a lumii pe care ne-o promite Covid-ul, nu i-a schimbat nici clima asta cu ploi rătăcite și dese, nici durerea care poate se uită... Viața curge, noi trebuie să o trăim. Îmi place berea la Grande Comandante, la fel de mult îmi plac și cartofii prăjiți gătiți crocant de un bucătar tânăr și veselos, despre care am auzit că ar ști să facă și un grătar de soi, dar și scoici italienești. Îmi place atmosfera creată de oamenii cu vorbele la ei, cu trăiri intense, cu niște chipuri ce par familiare și bune. Acesta este de fapt rolul unei terase bucureștene. Să te conecteze la tot ce e în firea omului, la relaxare, la pauză.

Sunt  reconfortată... Muzica e bună, ea, chelnerița, vine și mă întreabă dacă totul este în regulă, dacă vreau să mai rămân locului și să beau paharul până la fund. Vreau, știu că merit să mă bucur de viața la terasă, la o terasă care a făcut istorie...

Vă las și poze să o vedeți voi, cei care nu o cunoașteți. E locul acela în care nu trebuie să te sinchisești prea mult pentru că totul vine de la sine... Limonada e perfectă, vinul în soiuri diferite așa cum îi place unui cunoscător care trebuie să aibă de unde alege, compoziții clasice în mâncare, multă culoare și aromă vintage, tablouri cu Che Guevara tânăr și frumos, levănțică, miros de vară, melodii transformate în surse de emoții bune, oameni disciplinați înșirați la mese distanțate și iar emoții....