Ce ne spun visele și miturile despre noi – o analiză a lui Eric Fromm în cartea Limbajul uitat
Celebrul psihanalist Erich Fromm expune unul dintre cele mai vechi și
totodată actuale limbaje, cel simbolic, exprimat prin vise și mituri, „singura limba străină pe care fiecare dintre
noi trebuie să o învețe”. În cartea Limbajul uitat, publicată la Editura Trei, Fromm își poartă cu
grijă cititorii pe drumul descoperirii și înțelegerii acestui limbaj, cu un
scop esențial: acela al descifrării propriei personalități, pe drumul
cunoașterii de sine.
Căile alese de el, prin explicarea miturilor și viselor, capătă două
niveluri de acces. Primul este cel al înțelegerii înțelepciunii universale
exprimate în povești, mituri, artă și literatură și, implicit, al
conținuturilor reprimate la nivel de societate. Cel de-al doilea, în explicarea
viselor și a modurilor prin care acestea ne „vorbesc” despre existența noastră,
particularizează cunoașterea la nivel individual, oferind căi de înțelegere a
modului în care propriul inconștient ne guvernează atât de viu și de prezent
acțiunile și comportamentele.
Autorul formează cadrul de a înțelege de ce preocuparea pentru vise se
află în strânsă legătură cu umanitatea, încă din cele mai vechi timpuri.
Printr-o istorie a interpretării acestora, împărțită în perioada
non-psihologică și cea psihologică, Fromm face o trecere în revistă a modului
în care vechile culturi se raportau la importanța viselor și însemnătatea lor.
Până la Freud și Jung, când visele au intrat în aria de interpretare a
psihologiei și până la legătura dintre inconștient și semnificația viselor,
Fromm oferă „cheile” necesare cititorilor de a înțelege cum era privită natura
viselor prin ochii marilor filosofi. De la Socrate pentru care visele
reprezentau „vocea conștiinței” și este de cea mai mare importanță să o luăm în
serios și să o urmăm și până la Platon, a cărui teorie o anticipează pe cea a
lui Freud: „…dintre plăcerile și
dorințele nenecesare, unele mi se par a fi nelegiuite. Ele au toate șansele să
existe la fiecare, dar, reprimate de către legi și de către dorințele mai bune
asociate cu rațiunea, ele părăsesc cu totul pe unii oameni sau rămân puține și
slabe, în timp ce la alții ele rămân puternice și mai numeroase”.
Partea a doua a cărții este dedicată conținutului miturilor, basmelor sau
romanelor, fiind folosite ca exemple de introspecție „Mitul creației”, „Scufița
Roșie”, „Procesul” de Kafka și „Mitul lui Oedip”, cu explicarea
simbolurilor reprezentate de conținut și acțiunile personajelor. Dintre
acestea, Fromm acordă o detaliată analiză „Mitului lui Oedip”, despre care
Freud credea că este un concept esențial în înțelegerea istoriei și a evoluției
religiei și moralității. Acesta a devenit, după cum notează Fromm, „piatra de temelie a sistemului psihologic”
creat de celebrul psihanalist și, în opinia lui Freud, mecanismul fundamental
în dezvoltarea copilului, dar și „nucleul
nevrozelor”.
Limbajul uitat are ca punct de pornire cursurile pe care Erich
Fromm le-a predat la nivel de licență și postuniversitar și, după cum preciza
chiar autorul, ele se adresau atât studenților în psihiatrie și psihologie, cât
și profanilor interesați de simbolistica viselor și miturilor. Conținutul
cărții reprezintă o introducere în înțelegerea limbajului simbolic „importantă nu doar pentru psihoterapeutul
care este interesat să vindece tulburările mintale, ci pentru orice persoană
care dorește să intre în contact cu sine”.
De același autor, la Editura Trei au mai fost
publicate cărțile Arta de a iubi, Budismul Zen și psihanaliza, Arta de a fi, Anatomia
distructivității umane, Omul pentru sine și Sufletul omului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu