Artă kazahă la București: HERE I AM - Leyla Mahat
KMG International, în
parteneriat cu Ambasada Republicii Kazahstan în România, aduce în atenția publicului
iubitor de artă din București expoziția artistei kazahe Leyla Mahat HERE I AM, ce va avea loc la Galateca
între 11 martie și 4 aprilie. Intrarea la expoziție este gratuită.
“Leyla Mahat este una dintre
cele mai cunoscute artiste plastice din Kazahstan, primind numeroase premii și
recunoaștere în varii părți ale lumii. Opera ei depășește barierele culturale
și geografice, transformându-se într-un limbaj universal al artei ce aduce
oameni de culturi diferite mai aproape.
Expoziția sa propune un discurs despre găsirea identității proprii și
despre relația dintre umanitate și natură, teme universale ce sunt abordate
zilnic, fiind de o importanță majoră în lumea actuală” a declarat Excelența Sa
Domnul Daulet Batrashev, Ambasadorul Republicii Kazahstan în România.
“Avem o lungă istorie în
susținerea artiștilor naționali și internaționali, ca parte din angajamentul
nostru de a contribui la dezvoltarea parteneriatului cultural dintre România și
Kazahstan printr-o mare varietate de inițiative. Credem că educația prin artă
joacă un rol foarte important în dezvoltarea alternativă a comunităților. De
aceea, ne dorim să continuăm susținerea artiștilor și artistelor ce contribuie
activ la schimbare” a declarat Alexey Golovin, vicepreședinte al Grupului KMG International.
Leyla Mahat, profesor asociat al Facultății
de Arte Plastice din cadrul Universității Naționale de Arte din Kazahstan, a ținut
expoziții în toată lumea, inclusiv în țări precum Italia, SUA, India, China,
Germania, Japonia, Belgia, Marea Britanie și este câștigătoare a mai multor
premii, precum Premiul Medalia de Stat – 20 de independență pentru contribuția
adusă culturii kazahe și medalia Franz Kafka, primită în Praga, Republica Cehă.
Despre expoziție
HERE I AM abordează teme precum
descoperirea proprii identități și înlăturarea a tot ce nu este necesar, ce
dăunează naturii, într-o lume a consumerismului în care relația dintre
umanitate și mediu se deteriorează rapid. Natura și stepa reprezintă două
elemente de inspirație importante pentru artistă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu