Cartea Mariei Mazilu, "Frământările unui pisoi salvat", a fost prezentată publicului
Marți seara, la
Seneca AntiCafe a avut loc lansarea volumului de debut al Mariei Mazilu,
"Frământările unui pisoi salvat". Cartea a fost prezentată publicului
de actrița Nuami Dinescu. Invitați speciali au vorbit despre carte și autoare:
Adriana Moca, actriță, a dat viață cărții citind un fragment din ea, Andreea
Tălmăzan, psihoterapeut psihanalist a vorbit despre simbolurile ascunse în
spatele personajelor și copilul interior, Ciprian Muntele, om de radio, despre
cum a cunoscut-o pe Maria prin intermediul facebook.
Au fost prezenți
jurnaliști, bloggeri, cititori și prieteni de vârste diferite.
Inspirată din
realitate, "Frământările unui pisoi salvat" are ca personaje 3 pisoi
cărora părinții autoarei le-au salvat viața. Frații Ilie și Grigore au fost
găsiți primii în albia unui pârâu, iar la 3 ani distanță, Bumbi, cel care va
deveni și personajul principal. Povestea începe la puțin timp după ce el a fost
adus în casă. Dacă în prima parte, acțiunea se concentrează pe relația dintre
pisoi, pe felul în care cei maturi îl adoptă și-l învață pisicisme, în partea a
doua, Bumbi și aventura sa în pădure devin subiectul central. Experiența trăită
aici îi va dezvălui o realitate și o lume mult mai mari dincolo de gardul
curții și îi va marca existența. Pasionată de scris, de călătorii și o mare
iubitoare de animale, autoarea Maria Mazilu a declarat după lansare: ”Mă bucură
succesul cărții și participarea extrem de numeroasă a presei și cititorilor,
însă știu că ele mă și obligă la continuarea cărții și a aventurilor lui Bumbi.
Ceea ce n-aș putea spune că nu îmi face o enormă plăcere.”
Sesiunea de
autografe a fost animată de prezența a numeroși copii, bucuroși să poată face cunoștință
cu personajul principal Bumbi, întruchipat în păpuși și globuri textile lucrate
manual. Atmosfera florală și gusturile dulci au fost oferite de sponsorii:
Eisberg, Sweet Evy, Petals Atelier Floral și Profructta.
Maria Mazilu (44 ani) este jurist, absolvent al Facultății de Drept - Universitatea București. La scurt timp după terminarea facultății a ales calea mantreprenoriatului și și-a înființat propriul birou de insolvență. După 15 ani de activitate intensă, în care s-a ocupat de organizarea și dezvoltarea lui, și-a încheiat cariera profesională și a revenit la pasiunile sale: scrisul și călătoritul. "Frământările unui pisoi salvat" este cartea sa de debut.
Comentarii
Trimiteți un comentariu