Eu, ca unii și alții, stau de vorbă cu viața pentru că așa pot să o iau de la început. Îmi place viața mea, chiar dacă uneori nu vreau să recunosc asta. Îmi place fiindcă tot ea, viața asta știe să mă provoace, să îmi dea destul curaj în tot și toate.
Da, azi sunt tandră cu viața mea și o spun cu vocea asta blândă că aluatul din care sunt făcută este unul vesel și simpatic, am umor și-l împart când am chef cu alții. Nu râd fără rost, râd cu patimă, râd când mulți nu înțeleg de ce râd, și-apoi râd ori de câte ori viața îmi spune cum vrea ea, după destinul scris, că e bine să fac așa, sau așa, sau altcumva...
Ea, viața, rezolvă probleme. Atunci când sunt sau nu îndrăgostită, ea rezolvă. Tot ea știe când trebuie să iau atitudine, să par un om, o femeie demnă, să fiu susceptibilă când cei de lângă mine își arată "convenția" prin stările lor cu aer special, cu invidie, cu dureri și plânsete amarnice neprimite cu brațele deschise mai de nimeni în ziua de azi.
Am o viață mai ușoară când spun glume. Asta mi-a dat-o într-o doară un bărbat care face glume la televizor. Încerc să îl cred pe cuvânt și mai cred că totul poate fi bine și frumos în viață dacă toți cei pe care îi iubim trăiesc. Măcar atât.
Mă bucur în viață de orice. Asta nu se poate învăța, o ai din copilărie sau nu o ai. Nu mă amăgesc și cred în destin cu pasiune. Așa pare viața mai veselă și mai absurdă. Cine poate ști cât e destin? Cu asta nu e de glumă, pentru că poate veni și ziua în care spui- Cum a putut să mi se întâmple mie asta? Sau- Este deja mult prea târziu....
Viața se scurge. Oricum și oriunde. Râzi mult, bancurile spun adevărul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu