Dragă Seducătoare Intelectuală,

Există un moment în procesul de lucru care mă interesează mai mult decât obiectul finit.

Momentul în care materialul încetează să se comporte previzibil, când un colț devine un umăr, când un pliu creează volum, când asimetria începe să pară inevitabilă.

Colecția aceasta a fost construită prin re-iterație, drapaj, tensiune, accidente și reconstrucție. Nu prin schițarea unor haine finite de la început, ci urmărind formele în timp ce se formau.

Pieselee au devenit arhitectura unor stări interioare. Armură moale. Creaturi pliabile. Structuri adaptabile, care se dezvăluie doar când vine momentul.

Așa am văzut-o pe Carmina, chiar înainte să ne cunoaștem mai bine. Carmina a fost muza acestei colecții. A venit de două ori din Timișoara pentru ea, o dată pentru fitting, o dată pentru poze. La un moment dat i-am trimis câteva întrebări, iar răspunsul care m-a izbit cel mai tare a fost că i-ar fi plăcut să lucreze în serviciile de informații.

M-a surprins pentru că, deși e imposibil de citit, Carmina nu poate trece neobservată.

Vorbește puțin. E minionă. Și totuși are o energie atât de puternică încât îi simți privirea în ceafă și umple camera fără să miște un deget. În același timp, Carmina este o insulă bine păzită. Se protejează prin haine, prin tăceri și prin mulți ochelari de soare, în spatele cărora privirea nu vrea să trădeze un univers emoțional vast și misterios.

Colecția s-a născut exact din tensiunea aceasta între vizibil și ascuns, între structură și mișcare.

A fost construită prin re-iterație, drapaj, accidente și reconstrucție. Nu lăsând hainele să urmeze corpul, ci lăsând formele să negocieze cu el. Să aibă loc. Să umple camera.

Și cred că există o mare putere în potențialul vizibil de transformare, ca o armă pe care o vezi în actul întâi și aștepți până la sfârșitul piesei ca cineva să tragă cu ea.

Shootingul a venit cu propria lui provocare. Oltin și-a rupt mâna cu câteva zile înainte și nu a mai putut fotografia. Așa că am făcut eu pozele, cu un aparat cu film instant, într-o cameră de hotel, pe o scară de incendiu, printre mușcate. Fără editing. Fără plan fix.

Nu îmi mai făcusem singură pozele de 17 ani, de când sunt cu Oltin. Uitasem cât de mult îmi place.

Accidentele, cadrul prea larg, fața tăiată pe jumătate, mâna lui Ovidiu ținând liftul deschis, toate au adus mai multă viață imaginilor decât orice aș fi putut planifica.

Cred că am încercat să înțeleg cât de departe pot duce hainele acestea fără să devină doar decor. Câtă poveste pot pune în ele fără să anulez persoana care, purtându-le, își spune propria poveste.

Pentru prima oară după multă vreme, tot procesul, creația, cusutul, pozele, s-a simțit ca o explorare. Și sunt foarte fericită de ce a ieșit. Colecția Carmina este acum online. BIANCAPOPP.COM → Și nu uita că seducția este intelectuală. Bianca