Izolarea la țară. Pentru unii e "dramatica" separare de urban, dar atât de bună pentru liniștea sufletului... Fuga la țară are o durabilitate de secole. Îmi place când văd în filme femei de oraș care spun că la vară se retrag la țară. Cred că omul de la oraș care pleacă la țară pentru o lună, două, este un spirit liber. Este genul care iubește natura și cunoaște foarte bine legile omenescului. Adoră spațiul acela despre care spui că este sau nu este de găsit pe hartă.
Îmi place mirosul de lemn ars dintr-o sobă simțit în aerul pur, curat, îmi place mirosul de iarbă proaspăt tăiată, îmi place mult să mă las sedusă de mâncarea aceea pur românească, de o vișinată și încă una, de seri liniștite, fără zgomot, doar cu iz de mentă, cu lună altfel, cu stele altfel, cu plante altfel, cu animale multe și cu descrieri amănunțite în povești spuse la poartă de oamenii-prieteni.
Știi cum e- CA LA ȚARĂ- o legătură care se întărește în timp. Culmea! Sunt atât de mulți cei care vor ca la bătrânețe să se retragă la țară. Mă număr printre ei, chiar dacă acolo nu există multe elemente de confort. La țară se muncește bine, dar, vorba aceea- poate că se și doarme bine de la aerul curat. Sentința finală e la țară.
Am copilărit într-o comună dobrogeană- Greci. Aici sunt munții Măcinului și tot aici amintirile mele cele mai frumoase. Le port în vise, pentru că visez foarte des locul acela. O rememorare a mea a unui spațiu în care sper să mă întorc, pentru că are încă ecou în sufletul meu.
M-a inspirat pentru textul acesta o poză din comuna Greci, pe care am găsit-o azi pe facebook. Mulțumesc, Alecu Berbecu!
Un loc fascinant!
Comentarii
Trimiteți un comentariu