Manuscrisul cu 41 de refuzuri consecutive a fost ulterior cumpărat cu peste 1.000.000 de dolari! Însoțitoarea de zbor, T J Newman, a dat lovitura vieții ei cu o carte pe care a scris-o în timpul orelor de zbor.
Cel mai așteptat thriller al anului are o poveste de publicare inedită. Autoarea, T. J. Newman, îndrăgostită dintotdeauna de cărți și de zbor, a devenit stewardesă și a lucrat pentru Virgin America și Alaska Airlines din 2011 până în 2021. A reușit să îmbine cele două pasiuni ale sale și a scris o mare parte din Falling în timpul zborurilor, când pasagerii ei dormeau. Deși cartea sa a fost refuzată de nu mai puțin de 41 de ori, romanul se bucură în prezent de un succes extraordinar, drepturile de autor fiind vândute cu peste 1 milion de dolari către Simon & Schuster. Cu o săptămână înainte de lansarea internațională, drepturile de publicare au fost vândute în peste 25 de țări cu sume de 6 cifre.
Subiectul original și suspansul la un nivel fantastic, au atras interesul uneia dintre cele mai mari case de producție din lume, Universal Pictures, care în urmă unei licitații extrem de disputate a câștigat drepturile de scranizare pentru suma de 1.500.000 de dolari.
Thrillerul Falling – În picaj, va fi publicat în România de Editura Bookzone pe 6 iulie 2021, odată cu lansarea în SUA.
Ideea care stă la baza thrillerului a luat și ea naștere cu totul neașteptat. I-a venit autoarei într-un zbor de noapte de la Los Angeles la New York, în timp ce păzea accesul în cabină, o procedură de securitate necesară atunci când piloții fac o pauză de toaletă.
„Stăteam în fața avionului privind pasagerii. Era întuneric și dormeau toți. Și am avut acest gând: Toată viața pasagerilor, viețile noastre, ale echipajului, sunt în mâinile piloților. Nu este ceva nou, stiu, dar, totodată conștientizez că această responsabilitate care pică pe umerii unui pilot mă face să mă gândesc la cât de vulnerabil poate fi el. Câteva zile mai târziu, într-un alt zbor, l-am întrebat pe căpitan: «Hei, ce ai face dacă familia ta ar fi sechestrată și ți s-ar spune că dacă nu vei prăbuși avionul, vor fi cu toții uciși?» Nu avea nicio idee despre ce ar face – gândul l-a îngrozit.”
Pe lângă sumele fabuloase plătite pentru drepturile de autor, cartea a primit numeroase laude de la scriitori renumiți și de la publicații de prestigiu. Iată câteva recenzii: „Captivant de la prima propoziție, acest thriller este unic.” – OK! Magazine „Thrillerul de vară perfect. Tensionat și de neuitat.” – Janet Evanovich, autoare de bestselleruri New York Times „Falling este cel mai bun tip de thriller... Suspans autentic nonstop.” – James Patterson, autorul seriei Alex Cross „Un thriller palpitant imposibil de pus jos.” – Daily Mail „Un debut remarcabil.” - The Sunday Times
Pentru ca familia pilotului să trăiască, toată lumea din avion trebuie să moară. Suspansul incredibil care îi așteaptă pe cititori este anticipat încă din descrierea cărții: Tocmai te-ai îmbarcat într-un zbor spre New York. La bord sunt alți o sută patruzeci și trei de pasageri.
Ceea ce nu știi este că familia pilotului a fost răpită cu treizeci de minute înainte de zbor. Pentru ca familia lui să trăiască, toată lumea din avion trebuie să moară. Singurul mod prin care pilotul își poate salva familia este să urmeze ordinele și să prăbușească avionul. Dacă în SUA se plătesc 1.000.000 de dolari pentru drepturile de autor, despre ce sume vorbim în România? Îți dorim un zbor plăcut!
Dacă vă întrebați cât se plătește în România pentru drepturile de autor, ei bine, sumele aici sunt incomparabile. Cea mai aprigă licitație de anul trecut pentru drepturile unei cărți a fost câștigată de editura Bookzone, care a plătit 19.000 de dolari pentru drepturile de autor ale cărții Viața a lui Addie la Rue.
Comentarii
Trimiteți un comentariu