„Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra” e ca o tentație

 

Certitudinea e așa- Tatiana Ernuțeanu scrie cu pasiune violentă. Scrie genial, modern și vechi, cu afirmații despre viața pe care ea o vede în idei și lumi aparte. Eu îi știu „ținuta” Tatianei, i-am învățat cuvântul pentru că o cunosc de ceva timp. Cuvântul ei e priceput și declanșează nu doar emoție, dar și acel fior transmis cu o carismă al cărei rol e cel de catalizator. Naște în tine gânduri frumoase și te captivează. Nu ai cum să nu o iubești pe Tatiana. În poezia ei, vei vedea că o vei iubi și mai mult pentru că, dacă o citești, vei descoperi sentimente de viață  trăite intens, unele aduse din gânduri și povești copilăroase, altele colorate și mai puțin colorate, altele chiar așa cum sunt. Oricum, vei simți sentimente ce exultă dintr-o atitudine tristă, dar sunt sentimente pe care nu ai dreptul să le negi. De fapt, oricât te-ai strădui nu poți să le alungi.

„Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra” e ca o tentație. Ca atunci când vrei să înțelegi de ce ți se întâmplă iubirea. Și dacă nu înțelegi, până la urmă doar o trăiești și te bucuri de existența ei. Și atât. 

Este o carte care palpită și-ți asigură imaginație bogată. Este o carte cu decor frumos, cu esență nobilă, cu firea lucrurilor în freamăt. Este ca Tatiana.