Amna, din nou mireasă






Artista și soțul ei vor profita de vacanța în Malta, din iunie, pentru a se juca ”Trash the dress”, după șapte ani de căsătorie
 
În aceste vremuri, în care se scriu tot mai puține povești care încep cu ”A fost odată, ca niciodata…” și se încheie cu ”…si au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, Malta Travel a readus în actualitate oglinda fermecată din povestea Albei ca Zăpada, sub forma unei istorii de vacanță dintre o prințesa și un prinț din vremurile noastre. Iar în jocul magic a intrat și frumoasa Amna. Artista și soțul ei, Cristi Mușat vor fi, din nou, mire și mireasă, pentru o zi, în cadrul unei ședințe foto ”Trash the dress”, pe tărâm maltez.  

În povestea noastră întrebarea nu a fost ”Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din țară?”, ci ”Oglindă, oglinjoară, care e cea mai frumoasă țărișoară”, iar răspunsul a fost Malta. 
Malta, pentru că acolo se va desfășura povestea de vis de care se vor bucura, precum un prinț și o prințesă, alături de Amna și de soțul ei, Cristi Mușat, și cei doi câștigători ai concursului care a fost organizat de Malta Travel în luna îndrăgostiților.


Alina și Adrian Stan au fost de  acord să ”murdărească” rochia de mireasă și costumul de mire într-un decor de poveste, pentru a beneficia de o ședința foto ”Trash the dress” gratuită și de o vacanță de 7 nopți all inclusive, în Malta, în perioada 7-14 iunie 2018. 

”Ne-am cunoscut în ultimul an din liceu, prin intermediul unor prieteni comuni, care acum ne sunt nași. Am început să ne vedem ca și prieteni și am observat că aveam foarte multe în comun. Pe 14 februarie 2018 am aniversat 10 ani de relație, iar pe 16 septembrie 2017 ne-am căsătorit”, și-a scris Alina, pe scurt, povestea de iubire, alături de fotografia pe care a înscris-o în concurs.


Ea ne-a mărturisit că plănuiau în acest an o vacanță în Malta. ”Când am auzit anunțul de concurs, mi s-au aprins toate beculețele, mai ales că ne făceam planuri să vizităm Malta. Am vorbit cu Adrian și a fost de acord să ne înscriem în concurs, dar nu ne-am făcut mari speranțe. Apoi am aflat că am câștigat și am fost superfericiți”, ne-a mărturisit Alina, bucuroasă că în sfârșit va găsi o utilitate pentru rochia de mireasă.

Aceasta pentru că, după nuntă, a încercat să o ofere unei prietene, dar nu i s-a potrivit, apoi a încercat să o vândă, dar nici asta n-a fost să fie. ”E curățată și stătea sub pat degeaba. Probabil că a trebuit să mai fie purtată o dată de mine, de asta n-am reușit să fac nimic cu ea”, a spus Alina.

Și rochia Amnei a stat închisă, în ultimii șapte ani, după nuntă, prin dulapuri sau în dressing, ”umplând spațiul degeaba”. ”Chiar acum câteva sâptămâni am dat de husa în care e rochia și mă gândeam cât o mai țin și că ocupă mult spațiu. Ideea Trash the dress în Malta e motivul perfect să o scot din nou la lumină, în locurile minunate din arhipelagul maltez”.

Cum vor arăta perechile de miri la Grota Albastră, în apa Mediteranei sau pe zidurile Citadellei malteze, mai mult ca sigur, spectaculos, mai ales că ambele cupluri sunt decise să intre în joc și să se distreze, cum altfel decât murdărind rochiile de mireasă.  



 
   

Comentarii

Postări populare