Sugestii

E drept, nu mă pot abține să nu dau sfaturi, sau să îmi las aici păreri despre ce și cum am putea să mai aranjăm o haină pe noi. Nu trebuie să bată nimeni din palme, știu că ceea ce îmi place mie nu place și altora. Știu că maniera mea vestimentară este, uneori, ca o expresie golașă pe care unii nu prea o înțeleg. Cert e că în ziua de azi nu există limite sau rezumare... Îmbraci multe, așa, insațiabil, cât să te bucuri de toate rochiile diafane din garderoba ta, de pantalonii vărateci sau toate bluzele tale multe combinate cu tot ce poți- de la mărgelele colorate, poșete cu aspect impetuos, tocuri cu aspect impetuos și multe alte accesorii care nu vor lăsa lumea să vadă prin tine.

BUUUUN...

Am fost aseară la un eveniment unde oamenii erau îmbrăcați în haine bune și scumpe, în haine frumoase și ieftine, emiteau păreri și fapte în pantofii lor cei mai cei, se uitau la alții cu admirație sau cu repulsie, femeile toate perfecte, cel puțin așa le vedeam eu, bărbații speriați de vastitatea din jurul lor, cu gânduri clare de a-și menține plenitudinea de masculi unici. Toți, țiplă! I-am admirat ochelarii Fendi unui bărbat care mi-a oferit un trabuc. Nu i se potriveau. Dar felul în care a evocat apariția lui în acești ochelari m-a făcut să îi acord dramul de apreciere. I-AM PRIMIT CADOU DE LA IUBITA MEA. Chipul bărbatului fără nume, pe care zăceau ochelarii lui Fendi se luminase cu un zâmbet larg. Acela a fost momentul în care am încetat să gândesc preferențial. Am înțeles că orice punem pe noi aduce bucurie și are o taină. Piesele se potrivesc omului și caracterului său. Oricât am fi de aluzivi, ceilalți sunt eluzivi. Oricât ne-am dori ca ceilalți să ne semene, acest lucru ar fi mult prea straniu. Hai, să mai zic și absurd.

Am lucrat cândva la o revistă. Lumea Femeilor. Acolo aveam un redactor-șef adjunct care mă punea la punct atunci când încercam printr-un articol de-al meu să dau sfaturi. Evident, pe lângă faptul că veneam cu tot felul de sugestii mărunte, o făceam și la modul cel mai prost, de redactor începător. Ea îmi spunea așa- NOI, AICI, NU DĂM SFATURI. CITITORII SUNT DIFERIȚI. POATE LE OFERIM CEL MULT NOTE ȘI RECOMANDĂRI.

Da, trebuia să fiu cel mult obiectivă, ca orice jurnalist... Dar, am înțeles că latura mea de femeie cât de cât atrăgătoarae, iar aici nu mă refer la fizicul meu, ci la caracterul meu, ar putea fi cu totul ruinată dacă vin cu sugestii ce aduc mai mult a observații. Eram recunoscătoare pentru privilegiul de a lucra la o astfel de revistă, eram tristă că la acea revistă nu aveam toți din redacția aceea mică același scop. Eu visam în continuare la o lumea ca a mea. Am înțeles cu greu toate astea și așa s-a născut blogul. Aici pot să scriu peste întreaga omenire exact cum vreau. Aici îmi încasez criticile, aici le pasez, sunt cum simt și așa cum mă simt eu mai bine. Dar oare e bine?

La evenimentul de aseară am iubit fiecare ținută de vară. Am apreciat diversitatea, ochelarii Fendi cu tot cu emoțiile bune și frumoase ale purtătorului, cu efect vibrant într-o lume în care fasciculele de lumină se văd altfel pentru fiecare. Am pufăit detașat din trabuc în timp ce iubita lui îmi spunea că părul meu are reflexe superbe chiar dacă nu e vopsit. Ea, în rochia roz-bombon, mulată pe un corp care-și arăta disperarea celor treizeci de ani. Părul ei coafat perfect, al meu răsfirat cu niște fire albe și câteva blonde- cum vreau eu să cred.... Dar, am împărțit aceeași masă. Apoi, mi-am dat seama că fiecare trăiește în propriul său corp exact așa cum vrea și îl îmbracă exact așa cum i se arată. Femeia asta de treizeci de ani, iubita care i-a făcut cadou ochelarii, m-a învățat să fiu eu, așa cum ea e chiar ea. SĂ NU TE VOPSEȘTI, PĂRUL TĂU E SUPERB! Așa cum ochelarii lui erau superbi, așa cum rochia ei roz-bombon era mulată pe sufletul ei.

Eu, fără frământări de acum înainte despre look-ul altora! Și-s hotărâtă!