Liniște

Îmi place liniștea de după orice. Sub un copac e liniște, cuvintele rostite pozitiv și calm sunt liniște. Serile reconfortante când cineva mușcă dintr-un măr în camera mare și semi-goală. Răcoroasă. Atunci este din nou liniște. Când găsești pretexte simple să mă vezi. E liniște, e pace, e curat. Când răspunzi afirmativ și de multe ori șoptit la întrebările mele- se face apoi liniște. Tot în liniște își face apariția și iarna, după o vară lungă în care mi-ai trimis poezii în scrisori nesemnificative, fraze calde ca tine, ca mine, ca toată liniștea din inimile noastre care cunosc tot timpul stările poetice dintre noi. Liniștea de după. Noi ne-am iubit, nu am făcut război, am respirat iubire în plămâni, am expirat iubire în liniște. Liniște în șoapte slabe, dar mult mai puternice decât vorbele celor care țipă. Parcul meu e liniște după ora 21. Alei multe în care eu privesc spre trecut în liniște. Cu ceaiul meu servit într-o cămăruță de bloc, unde liniștea de seară mă minte că tinerețea este eternă.