Un gând de dimineața

Mama- Lucram în ture, îți făceai singură temele și tot singură stăteai pănă noaptea tărziu, când mă întorceam eu din schimbul doi. Erai singură pentru că tata era plecat și el des în deplasări. De fapt, nu erai chiar singură. Te găseam adormită în pat cu câte un cățel sau o pisică pe care îi aduceai de pe străzi. Foloseai camera ta ca adăpost pentru animale.

Eu- Da, la un moment dat am adus și vrăbii cu aripi rupte. Mureau prin rafturile de la șifonier. Goleam un raft de haine și puneam vrabia rănită la loc sigur. Aveam intenții bune, proclamate ție la telefonul cu fir prin care comunicam când veneam de la școală. Mă întrebai dacă am mâncat. Mâncam cu animalele pe care le găseam pe stradă atunci când mă întorceam de la școală. Aveau loc la masă pentru că eu nu am frați sau surori. Și da, mă simțeam tare singură... Astea au fost nesăbuințele mele până la liceu, apoi au urmat altele, mai nasoale...