ELYSEE lansează în premieră absolută un concept unic: MINUNI de
România care vine să completeze linia RomanIA și care transpune pe note
olfactive cele mai frumoase trăiri, simboluri și ințelesuri românești.
După doi ani de muncă susținută si de încercări nenumărate, acest proiect
prinde viață și ajunge, în sfârșit, în sufletele iubitorilor de parfumuri de artă, de
frumos.
Iată câteva informații care arată anvengura proiectului:
➢ 146 de formule diferite au fost făcute pentru a selecta in final doar 8
➢ 42 de oameni din Grasse, Paris și România au lucrat constant la acest
proiect
➢ 8 creații ale unor pictori români contemporani au fost achiziționate
pentru a sta la baza imaginii produselor (lucrări de artă expuse acum în
Elysee Gallery)
➢ 72 de tipuri diferite de sticle au fost studiate dintre care s-a ales doar
una
➢ 208 variante de design au fost create pâna s-a ajuns la forma actuală
Ne mândrim cu faptul că, pentru prima oară, ingrediente românești precum
Mâna Maicii Domnului, Regina Nopții, floarea de salcâm, lămâița sau răsina
de brad au fost încorporate de maeștri parfumieri francezi în formulele parfumurilor.
Vă invităm să descoperiți o simfonie de note, de trăiri și de simboluri în gama
ce, cu atât de mult suflet, își trage numele din adevăratele MINUNI de
România.
Linia "MINUNI de România" vine în completarea conceptului RomanIA și
transpune pe note olfactive cele mai frumoase trăiri, simboluri, înțelesuri și
subînțelesuri românești. Aproape sau departe de România, nu ai cum să
rămâi indiferent la frumusețea eterică a unui NOR seducător, la profunzimea
unui DOR mistuitor, la HORA în care te prinzi și din care nu mai vrei să ieși.
Umbrele de AMURG te cheamă spre trăirea unui VIS românesc, autentic. Si
când te trezești din vis, îți scalzi fața în ROUA proaspătă a dimineții si simți
FIOR-ul unui nou început. Pe note de vată de zahăr și mere coapte,
personajul emblematic al legendei românești DRACOOLA renunță la aura
sumbră și ne șoptește din adâncul veacurilor: “History can be fun”!
FIOR
Te ademenește cu șoapte de iubire. Urme pe nisipul încins te îmbie să înfrunți
răceala valurilor. Departe, o siluetă dansează pe ape ca o ispită din afara
timpului. Atingerea unei mâini nevăzute te atrage spre fiorul unei noi aventuri
pe care o prinzi în tine ca pe o rază de soare strivită între gene.
FIORUL unui nou început!
Categorie olfactivă: Oriental lemnos
Note de vârf: frunze uscate de nuc, miere, zambila
Note de mijloc: trandafir, piele, nectar de regina nopții
Note de bază: rășină de pin și lemn ars de salcâm
PRET: 490LEI
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Postări populare
Tot ce trebuie să știi despre Summer Well 2024
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Comentarii
Trimiteți un comentariu