Vai, îmbătrânesc, am gușă, riduri și un milion de gânduri!

Dezgrop adevărul  brusc, în această dimineață, după un vis în care mama îmi spunea că am făcut gușă. M-am trezit și nu m-am dus la oglindă. Verificasem asta aseară, în oglinda  de la baie. Parcă ar fi un început de gușă, dar încă inaparentă pentru ochiul meu. Habar n-am, poate alții o văd.

Am riduri și îmi tot spun că o să treacă de la sine. Optimismul mă ajută. Cred. Lucrul cel mai simplu e să-l întreb pe bărbată-miu, căci el e cel mai îndemână de întrebat, el mă vede primul dimineața. Vara mă vede mai bine, e lumina în toi. Numai că el nu-mi spune adevărul, sau poate crede că e un subiect tabu. Habar n-am. Oricum, mi-a făgăduit că mă va iubi până la moarte, deci ridurile nu contează. Și-mi mai spune că poate e mai bine să le las așa și să nu le conștientizez. Pe principiul că vor trece de la sine.

Fac 43. De ani. Sau poate 43 de genoflexiuni pe zi. Stau la etajul patru, genoflexiuni nu fac, dar mă amăgesc cu scările blocului urcate și coborâte de șase ori pe zi. Ar putea fi și acesta un sport sau suport. Într-o zi, un om care se grăbea pe scări a dat peste mine și mi-a reproșat că toată ziua urc și cobor în blocul ăsta. Deci chiar fac sport pe scări...

Mă mai gândesc să nu mănânc dulciuri pentru că pielea mea are de suferit. Așadar, afișez o exaltare ceva mai temperată când văd înghețata.  Beau apă dimineața cu nemiluita. Înghit chlorella, vitamina C și buline, ( așa cum le spune Anastasia), din ulei de cânepă. I-am făcut o donație generoasă mamei mele de creme primite la diferitele lansări cu fete frumoase și aranjate țiplă. Ele cred în creme, la fel ca mama care se bucură când știe că sunt de la mine și că pot face minuni pe chipul ei. Dar ea nu înțelege că tenul ei se destinde doar la bucuria că mă vede cum îi fac din toată inima un cadou. Eu am crezut în creme, iar acum folosesc Apidermin. Poate că nu m-a dezamăgit încă raportul calitate-preț...

Soțul meu mă ceartă în timp ce rad o farfurie după alta plină cu felii de pepene. Îmi spune că ar fi cazul să mai mănânc și altceva. M-am gândit că e bun sfatul lui, mai ales că deunăzi, la o masă festivă, o colegă amenința cu fraza care amintea tuturor mesenilor că alimentele roșii îngrașă. De la cireșele de iunie mi se trage începutul de gușă.  Și da, sunt o făptură care a crezut întotdeauna că e o prostie să se îngrijoreze ce pune în farfurie. Am mâncat puțin și bun, cum îi plăcea tatălui meu să spună. Și să mănânce. Numai că el nu avea gușă...

Poate că e mai bine să uit și astfel mă voi tămădui... Să uit că viața trece. Așa și?