Căciula ta în iarna asta
Se poartă capișonul tricotat și mi se pare că asta e o modă vie care nu va trece niciodată. Aveam un model de căciulă capișon când eram foarte mică, un copil de grădiniță înfășurat ca un cosmonaut.
Un decor frumos sunt și pălăriile sau căciulile cu voal negru pentru evenimente speciale, pentru seri cu oglinzi de bâlci, pentru eleganța ta fascinantă. Eu nu am avut niciodată o astfel de piesă, nici nu cred că voi avea, însă mă declar plină de admirație atunci când văd femei afișate cu astfel de modele.
Alte femei au o convenție cu acel model de căciulă paietată. Poartă ceva rafinat și cu bun-gust, aleg ceea ce trebuie după moda actuală, sau, mai degrabă, după ceea ce s-a purtat întotdeauna... Căciula cu paiete, fie epatantă, în nuanțe diferite, fie în culori uni, fără alte ornamente a fost și va rămâne o atracție. Pentru unele femei este prețioasă, mult prea obraznică și preferă să nu o poarte niciodată. Pentru altele este un vis frumos de iarnă, cu efect anti-plictiseală...
Căciula de blană... Nu știu cât de actuală va mai fi în iernile trăite de noi acum. Dar, în cele câteva zile geroase, de care eu sper să ne mai bucurăm și în anii următori, putem purta modele interesante, unice, fără să părem bătrânicioase. Îmi plac cele cu urechi lungi, pilot ushanka, cele trapper din blană artificială, sau șepcile de ski îmblănite, foarte cool în urbanul de azi.
Alegi modelul care te îmbracă cel mai bine, te transformi în personajul incandescent al iernii, cu cea mai frumoasă căciulă a ta de anul ăsta. Dacă ai mai multe, atunci e și mai bine!
















Comentarii
Trimiteți un comentariu