Pantaloni

Pantalonul m-a salvat de foarte multe ori, mai ales cel cu o croială largă. A trecut testul timpului, iar acum, când sunt nici tânără, nici bătrână, doar între vârste încă boeme, îmi oferă confort și îmi dă voie să mă arăt zveltă în mișcarea mea liberă. Am iubit și voi iubi pantalonul. Am fost rar contaminată de fuste sau rochii... Poate doar vara, când le vreau lungi și vaporoase. Dar în anotimpurile reci, pantalonul e salvator. Am pantaloni durabili din catifea sau din materiale textile revoluționare- mai ales cei sport, am unii dintr-o stofă prețioasă, atemporali, de la Calvin Klein, am unii din cașmir, semnați Ana Alexe, versatili până la fericire, am unii foarte largi dintr-o colecție COS despre care mă întreabă toate fetele de unde sunt cumpărați atunci când ies cu ei pe stradă, am unii casual, gri petrol= albăstrui, în croială largă, extrem de bumbăcoși, în care mă recunoști greu de la spate, pentru că, ce să vezi, stau pe mine ca pe un manechin. Am și unii largi, dar nu foarte largi, doar cât să îmi arate șoldul bine și frumos, negri, primiți pe barter de la Studio Cabal, cărora le spun- pantalonii mei neobosiți. Sunt buni la evenimente și la sacouri scurte sau peste fund. La fel de buni și la un maieu sofisticat sau unul tern, ei ies în evidență oricum... Pantaloni culotte, pe care îi văd destul de rar pe străzi, dar sunt buni în cunoașterea propriilor mele limite. Îi îmbrac atunci când vreau să par cuminte și poate și atunci când mă dau obosită. Ai mei sunt dintr-un jeans bleumarin, cumpărați de la Max Mara, evident, la reduceri. Buni primăvara, la peste 20 de grade. Am jeansii pentru direcții clare. Ăia pe care îi port pe fund când mai ies din casă la o plimbare în parc atunci când e cald și soare. Pentru spiritul meu liber și de multe ori imposibil. Trăiască jeansii!