Dimineți

Miracol au spus. Trebuie să zâmbești dimineața. Trebuie să crezi în toate cele pământene, mai ales dimineața. Să o iei de la capăt cu decizii bune și spontane.

Dimineți în care să nu îți lipsească niciodată curajul, să fii bun, afectuos cu oamenii, mai ales cu cei pe care tu crezi că îi iubești, sau despre care crezi că te vor iubi mereu.

Dimineața alungi gânduri negre de ieri, atenuezi stări și clipe grele, îi mulțumești divinului că exiști.

Dimineața e clară în living room. Cafea târzie într-o duminică prea scurtă pentru stări cocoțate pe balconul alb, de acolo de unde crezi că începe o nouă etapă.

Dimineți în care tu chiar crezi. În haos, în cunoștințele tale temeinice, în ceva ce știi tu mai bine decât alții, în comportamentul pisicii, în minimalismul balerinilor tăi negri, în sacoul vechi dar, bun, în chestiile incredibile de ieri sau din visul tău de azi noapte, în poimâine pentru că atunci vine și el, iubitul tău dintotdeauna, în apa mării pe care o să o vezi tu peste o lună-două, în cartofii prăjiți care nu te vor îngrășa pentru că îi mânânci prea rar, în spiritul tău înalt și ludic, greu de înțeles de alții, greu de înțeles de tine, în gesturile de bun simț ale oamenilor, în toate. Mai puțin în limitele tale. Așa sunt diminețile. Au speranță.