Cu el

Exultanță, feerie, obsesii, dragoste, coridoare divine, cer cu soare și cer oglindit într-un pahar mare cu apă, oameni cu dileme în case mari, oameni simpli în case mici, umanism, păreri spuse firesc, dragoste cu nemiluita și dragoste cu măsură, un ceas pe un perete, o cană pictată manual, un pat mare pe mijloc, un geam și mai mare cu o lumină difuză la ora șase, iarnă și un platou auriu cu plăcinta mea cu mere. Casa în care dorm, în care plâng, în care mă trezesc să o iau de la capăt. Casa cu mezanin a lui Cehov împărțită în fragmente seara, la ora 11, când o ascult pe liniște, paralizată de cuvintele rostite de actorul cu o voce moale și cu memorii parfumate. Casa mea goală când speranța este doar o fantomă rece și absentă, vinul roșu băut singură, lumina caldă și interesantă în serile de iarnă când nu mai vreau să fiu la fel de cuminte. Pisici încă prea mici ca niște ghemotoace, candoare în jocul meu încă viu, tablouri colorate ca în secolul ăsta, catifea mov opera, mov francez, mov original, violet de Parma și un parfum cu nume de culoare- Ultraviolet. Noi suntem teferi și bine mersi de atâta culoare mov, suntem fericiți pe-nserat când îmi arăți cu degetul peisajul gri petrol în timp ce îmi cercetezi lobul urechii și mă ții la geam în lumina care se vrea a fi numai a ta.