10 lucruri pe care nu le știai despre cafea

Cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi de pe planetă, dar în ciuda popularității sale, majoritatea oamenilor nu știu prea multe despre lichioarea neagră care le face diminețile mai bune. Fiecare are propria sa metodă de a prepara cafeaua, deci nu putem spune că există o metodă prin care să obținem cafeaua perfectă pentru toată lumea. Cum suntem diferiți și gusturile sunt diferite, dar există câteva aspecte în comun și aici vorbim de savoare și tărie.

Există infinit de multe moduri de preparare a cafelei, în funcție de continent, țară, regiune, etc. Cei mai mari iubitori și consumatori de cafea din lume, dar și cei mai pretențioși sunt locuitorii Statelor Unite ale Americii. Un singur lucru însă ne uneste pe toți și acesta este gustul cafelei!

“Pentru toți cei care vor să afle mult mai multe despre arta preparării, știința degustării și aprecierii unei cafele bune, sau de specialitate, “Gustul pretează”. Criteriul de bază în alegerea cafelei este gustul, dar dacă nu aveți posibilitatea să gustați cafeaua pe care o cumpărați, cereți persoanei care o vinde să v-o descrie, astfel încât să vă puteți face o idee despre ce ar trebui să obțineți acasă, în ceașcă.”, explică Andrei Ianoși, coffee specialist.

Dacă te numeri printre cei pentru care diminețile nu încep decât alături de o cană de cafea, iar momentele de oboseală sunt depășite tot alături de o cană aburindă de cafea, dacă îți place să bei cafeaua neagră sau cu lapte, amară sau dulce, iată 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre cafea!

1.Cafeaua a fost descoperită de către un păstor de capre!

Legenda spune, și se pare că este cel mai acceptat mit, că un păstor de capre etiopian a observat că animalele sale se comportă nervos după ce au mâncat fructe de cafea roșie. Păstorul a dus descoperirea animalelor sale la un călugăr care a făcut o băutură din boabele respective și a constatat că aceasta îl ținea treaz noaptea. Astfel s-a observat efectul pe care îl avea cofeina asupra animalelor, care păreau să „danseze” după ce mâncau fructele plantei Coffea și așa s-a născut originala ceașcă de cafea!

2. Mocha a fost inițial numele unui port din Yemen

Orașul Mocha a fost primul port care a răspândit boabele de cafea în restul lumii. Se spune că boabele yemenite aveau o calitate a ciocolatei, o caracteristică care face acum ca băuturile cu ciocolată să fie etichetate moka.

3.Cele două specii de cafea sunt arabica și canephora (alias robusta)

“Cafeaua este o băutură de culoare neagră ce conține cafeină și care se obține din boabe de cafea prăjite și măcinate. Boabele de cafea sunt fructele arborilor de cafea din familia Rubiaceae, genul Coffea, cu două varietăți mai importante: Coffea arabica și Coffea robusta (Coffea canephora). Coffea arabica furnizează sorturile cu aromele cele mai fine, pe când Coffea robusta este mai amară și mai puțin aromată.”, Andrei Ianoși, coffee specialist – boabepenisip.ro.

Canephora (alias robusta) este mai productivă, rezistentă la boli și are un conținut ridicat de cafeină. Arabica are cu 50% mai multe lipide și aproape de două ori mai multe zaharuri, ceea ce duce la o aciditate mai mare și la arome mai complexe.

Cafelele mai ieftine tind să fie canephora, în timp ce majoritatea cafelei de specialitate este arabica. Fiecare dintre aceste specii este, de asemenea, clasificată în mai multe soiuri, bourbon și typica fiind cele mai comune din tulpina arabica. Soiul robusta de canephora este cel mai întâlnit, încât majoritatea prăjitorilor își vor eticheta pur și simplu produsele ca robusta și rar veți vedea termenul canephora folosit în afara contextelor mai științifice.

4. O plantă de cafea poate trăi până la 200 de ani

Când răsare vârful plantei de cafea arată ca o sămânță adorabilă, care în cele din urmă crește și devine o plantă stufoasă care poate trăi timp de două secole. Boabele încep verzi și, pe măsură ce se coc, devin galbene, portocalii sau roșii, în funcție de soi. Țările cultivatoare de cafea au, în general, doar o recoltă pe an (unele au două), așa că prăjitorii cumpără cafea cât să le ajungă un an întreg. Evident că totul este păstrat proaspăt printr-o tehnologie specială de depozitare. Deși boabele de cafea verde pot sta într-un depozit pentru o perioadă de timp, în general sunt expediate în aceeași zi în care sunt prăjite.

5. O ceașcă de cafea neagră are o singură calorie!

Da, ați citit bine! O ceașcă de cafea neagră are doar o singură calorie! Dar, adăugarea de îndulcitori, lapte, frișcă și alte combinații poate crește rapid totalul. “Zahărul și îndulcitorii ascund gusturile amare și defectele de prăjire din bobul de cafea. Ca să puteți beneficia de adevărata valoare a cafelei, recomandarea experților este să o bem exact așa cum se servește, fără zahăr sau îndulcitori.”, explică Andrei Ianoși.

6. Ora 10:00 este ora ideală de savurat cafeaua!

Momentul ideal pentru a savura prima ceașcă de cafea este ora 10:00. Este recomandat să așteptăm o oră după trezire înainte de a bea. Corpul nostru produce cortizol pentru a ne trezi și asta înseamnă că tocmai atunci când ne-am trezit cofeina din cafea nu funcționează suficient.

7. Măcinarea cafelei este o parte esențială a procesului de preparare a cafelei

Cafeaua se învechește mult mai repede odată ce a fost măcinată, așa că dacă doriți să aveți partea de cea mai bună ceașcă de cafea posibilă, cumpărați boabe întregi și măcinați-le acasă. Este atât de important încât cafenelele cheltuiesc adesea mii de dolari pe o râșniță pentru a asigura o mărime de măcinare uniformă, precisă și foarte reglabilă.

8. Gustul unei cafele excelente depinde de prăjire și preparare

Când vine vorba de o aromă excelentă, chimia cafelei se reduce la prăjire și preparare. În timpul prăjirii, uleiul blocat în interiorul boabelor începe să iasă la iveală la aproximativ 400 de grade. Cu cât mai mult ulei, cu atât aroma este mai puternică. Conținutul de cofeină crește pe măsură ce apa petrece mai mult timp în contact cu zațul, așa că adesea cafeaua obișnuită conține mai multa cofeină decât espresso sau cappuccino. Boabele mai închise produc, de asemenea, mai multă cofeină.

“Cafeaua este produsul rezultat al muncii depuse de, probabil zeci sau chiar sute de oameni, care au pus suflet în cultivarea, creșterea, prăjirea, iar mai apoi, în arta de a o prepara. Dacă ar fi să o exprim într-o singură propoziție, “Când vorbim despre Cafea, vorbim despre artă”. Este arta cultivării, creșterii și îngrijirii arbuștilor de cafea. Apoi este dragostea cu care se culege și se selectează bob cu bob. Urmează procesarea ei, unde știință se îmbină cu arta și experiența fermierului, pentru obține cel mai bun produs, cafeaua verde. În momentul în care cafeaua verde ajunge la prăjitor, acesta prin skill-urile pe care le-a dobândit de-a lungul anilor, pune în valoare toată munca persoanelor prin mâna cărora a trecut bobul de cafea până atunci, prin procesul de prăjire îi accentuam valoarea. Urmează persoana care o prepara, în zilele noastre se numește Barista. Acesta este omul care face ca magia să se întâmple. El este persoana care pe baza pregătirii lui, experienței și antrenamentul simțurilor face ca din ceva “ars” să iasă un lichid de culoare neagră pe care îl consumăm cu toți cu atât de mare plăcere. Barista face legătură între tot procesul care s-a desfășurat până acum și cea mai importantă persoană, clientul.

Cât de mult contează procesul de prăjire? Mult, extrem de mult. Eu compar procesul de prăjire al cafelei, cu caramelizarea zahărului. Bobul de cafea conține extrem de multe zaharuri. Revenind la caramelizarea zahărului, gândiți-vă la ce se întâmplă cu gustul caramelului atunci când “uiți zahărul” prea mult pe foc. La fel se întâmplă și cu cafeaua, dacă o prăjești prea mult, gustul devine extrem de amar, iar când o prăjești atât cât trebuie, obții o cafea dulce, și delicioasă. Procesul de prăjire poate să distrugă o cafea de bună calitate sau poate să o ducă pe culmi, pe care până să ajungă pe mâna persoanei care o prăjește, nici nu se credea că poate să ajungă.”, Andrei Ianoși, coffee specialist – boabepenisip.ro.

9. Cafeaua nu se păstrează în frigider

Cafeaua se depozitează într-un loc întunecat, la temperatura camerei, în punga în care a fost cumpărată sau într-un recipient închis etanș. “În nici un caz nu se pune în frigider alături de alte produse alimentare. Cafeaua, mai ales cea măcinată, preia foarte ușor gusturile și mirosurile din jurul ei, prin urmare nu cred că ne dorim o cafea cu gust de mâncare!”

.

10. Consumatorii de cafea au tendința de a trăi mai mult

Un studiu arată că americanii își obțin majoritatea antioxidanților din doza zilnică de cafea. Una până la două căni pe zi par a fi benefice.

Cercetările au asociat consumul moderat (aproximativ trei până la patru căni pe zi) cu o durată de viață mai lungă, plus un risc redus de boli cardiovasculare, diabet de tip 2 și Parkinson, potrivit Harvard Health Publishing*.

“La nivel mondial, a existat tot timpul o dispută între cât de bună sau Ne-bună este cafeaua pentru sănătatea umană. Acum, ca și în multe alte situații, depinde de fiecare cum alege informatile credibile. Eu personal nu cred că băutura numită cafea poate să facă rău sănătății. Principalul atu este faptul că, conține extrem de mulți antioxidanți la care adaugăm și gustul perfect, cofeina, - aici avem toate elementele necesare pentru o dimineață ideală. Evident ca orice lucru consumat în exces, poate dăuna sănătății!.” Andrei Ianoși, coffee specialist.

Emoția și personalitatea unei cafele desăvârșite încep cu o poveste. Prăjirea boabelor de cafea este deopotrivă o artă și o știință. Deosebirea între o cafea perfect prăjită și una prăjită neuniform constă în detalii fine, iar câteva secunde pot face diferența. Metaphor Blend este un amestec de cafea de specialitate 100% Arabica, crescută la o altitudine de 1500 m, din zonele geografice Guatemala, Etiopia și Brazilia. Cafeaua este culeasă manual, procesată natural, iar amestecul este conceput special pentru a-ți oferi același gust pe parcursul întregului an. De asemenea, cafeaua este proaspăt prăjită după un profil special creat pentru a scoate tot ce este mai bun din cafea pe espressorul tău. Descoperă gustul sublim al #MetaphorCoffee, pe boabepenisip.ro.

* Sursa - https://www.bbc.com/news/business-43742686

Comentarii

Postări populare