Malta și ofertele sale pentru luna septembrie

Malta, țara care se mândreşte cu numeroase comori arhitectonice şi peisaje din care fac parte minunăţii așa cum e Grota Albastră, vizitată anual de mii de turiști, plaje cu nisip fin, așa cum sunt cele din Melieha, sau orașul Valetta din care izbucnește istoria cu toate secretele ei din vremuri mult apuse. Un melanj de cultură, o zonă turistică pe care trebuie să o cunoști măcar o dată în viață.

Dacă arunci o privire pe harta lumii, în mod sigur nu o s-o vezi. Dacă arunci o privire pe harta Europei, cu puţin noroc, o să-ţi sară în ochi… Chiar dacă nu este o țară foarte mare, Malta ascunde numeroase comori arhitectonice care merită realemente vizitate. E singura naţiune europeană vorbitoare a unui dialect arab (malteza este un dialect arab), dar şi singurii arabi care sunt catolici, iar religia este extrem de importantă în viaţa maltezului de rând. Au fost sub ocupația fenicienilor, a romanilor, a bizantinilor, a arabilor, a normanzilor, a sicilienilor, dar și a cavalerilor multi-naţionali şi englezi.

Cum ajungi în Malta?

Dacă te întrebi cum se ajunge în Malta, e simplu! Prin zbor direct charter Bucuresti – Malta (există un singur aeroport pe insula cum e normal de altfel), sau indirect cu diferite curse de linie prin Roma, Milano, Frankfurt şi alte capitale. Dacă te întrebi unde te vei caza, ei bine trebuie să te gândeşti ce preferinţe ai. Dacă vrei distracţie şi viaţă de noapte, în St. Julian’s e perfect. Dacă vrei plajă cu nisip, mergi în Melieha. Dacă vrei istorie, în Valletta. Dacă vrei acces uşor spre orice, cel mai bine e să te cazezi în Sliema. Pentru o călători e pe insula poţi să cumperi excursii sau să mergi singur cu autobuzul. Bus-urile malteze sunt un simbol al insulei, afișează un look retro-cool care te îmbie la plimbări interesante și unice… Sunt autobuze ce aparțin anilor 60, cu forme rotunjite care aduc un aer retro unei insule moderne şi prospere.

Nu ratați capitala, la La Valletta!

Este un oraş- muzeu şi este de asemenea hub-ul insulei. Autobuze din toate cotloanele Maltei se duc la Valletta. Nu rataţi catedrala, palatul cavalerilor, Malta Experience, grădinile Baraka de sussau de jos şi în general, pierdeţi-vă pe străduţele capitalei. Ziua 3 – Vizitaţi oraşele surori – Vittoriosa, Senglea şi Conspicua. Sunt aşezări situate pe peninsulele ca nişte degete, vis-à-vis de capitală. Nu rataţi ceremonia de la Fortul Rinnella. Puteţi să trageţi cu un tun adevărat!

Mdina, orașul tăcerii, o confruntare de peisaje unice în lume

Oraşul Tăcerii din Mdina este cufundat într-o transă adâncă. Aici poți admira acest vestigiu-muzeu aflat în aer liber, dar și cetatea de pe colina din Mdina plină de mister. Este locul autentic în care şi azi pulsează cu putere spiritul medieval. Vei descoperi comori culturale şi religioase care îmbină barocul şi medievalul, oameni pricepuţi în modelarea sticlei şi bijuterii handmade de o frumuseţe rară. Pentru cei care doresc să poposească în Mdina, e bine să viziteze Mdina Glass, Palzzo Gatto Murina sau Fontanella Tea Garden, o zonă deosebit de frumoasă, renumită pentru prăjiturile handmade, pentru cafenelele cochete, barurile şi restaurantele primitoare cu meniuri apetisante. Tot aici vederile panoramice oferă senzaţii intense. Casele sunt spectaculoase, desprinse din basme, cu uşi şi ferestre colorate, împăunate cu flori şi verdeaţă parcă nemuritoare. O vizită în Mdina nu va dezamăgi niciodată. Clădirile nu au mai mult de trei etaje, iar dacă îţi vor atrage atenţia şi balconaşele din lemn, trebuie să ştii că sunt patrimoniu UNESCO, „bijuterii” arhitecturale malteze deosebite.

Gozo, insula unde se povestesc legendele rurale

Malta e formată din mai multe insule, iar maltezii spun deseori că ar fi şase. Sunt de fapt doua-trei stânci ieşite din mare, iar una e locuită de câţiva oameni şi mulţi turişti. Aici e Comino. Ca să ajungeţi în Gozo, luaţi ferry-ul care se plimbă în trei insule destul de des. Transportul public în Gozo este insă mult mai puţin dezvoltat decât cel din Malta. Ori sunteţi parte a unui tur organizat, ori negociaţi cu unul din taximetriştii din port care aşteaptă turiştii. Veţi descoperi o altă Malta, mult mai tradiţională, mult mai rurală. Nu trebuie să rataţi Rabat (Victoria) – capitala insulei, templele Ggantija, temple megaliți ceva mai vechi decât chiar piramidele. La doi paşi, puteţi vedea peştera lui Calypso, legendara iubită a şi mai legendarului Ulise. Aici veţi avea o vedere superbă a plajei de la golful Ramla, o plajă cu nisip roşu. Nu rataţi nici frumosul orăşel Xlendi, sau imensa Rotunda, o catedrală impunătoare. Nu rataţi un stop la catedrala Ta’Pinu, loc făcător de minuni unde veţi vedea o expoziţie de cârje ale celor vindecaţi aici, dar şi un stop la Dwiejra Bay.

Oferta Malta – (locuri disponibile pentru 16 si 23 septembrie în Insula de Miere)

Hotel Bella Vista 4* (confort 3*) - oferta budget, cu un raport calitate/preț excelent - de la 315 euro

Hotel Solana 4* - oferta classic, unul dintre cele mai bune hoteluri din stațiunea Mellieha - de la 386 euro

Grand Hotel Excelsior 5* - oferta luxury, una dintre alegerile de top, chiar la intrarea istorică în capitala Valletta - de la 600 euro

Comentarii

Postări populare