Dantelării
Am văzut pe istagram-Perdelele și cuvertura croșetate de bunica sau mămica se transformă în rochii, fuste sau maiouri cu ajutorul unei croitorese bune.
Eu le-am îmbrăcat dintotdeauna, pentru că le-am avut la îndemână. Am copilărit cu o mamă care s-a priceput la astfel de minuni lucrate din inimă. Îmi croșeta haine, pe lângă alte obiecte care nu erau musai de îmbrăcat, doar de așezat pe mobilă. Am copilărit la sat și am văzut de câtă migală este nevoie să creezi cu ac și ață astfel de lucruri atât de prețioase.
Dantela are farmec, de aceea am purtat-o întotdeauna. Este feminitate, delicatețe, finețe. Evident, trebuie să ai simț estetic și să o alegi pe cea mai rafinată, altfel, nu vei fi apreciată.
Am admirat dantela și la marii designeri, pentru că, în afară de bunicile noastre din toată lumea și ei au fost cei care au reușit să o transforme într-o semnătură estetică. Cel mai cel și cel mai talentat ar fi Valentino Garavani. A folosit frecvent dantela Chantilly, Guipure și macramé în colecția haute couture. Cei de la Dolce&Gabbana au făcut din frumoasa dantelă siciliană unul dintre codurile principale ale brand-ului. Alexander McQueen a reinterpretat dantela într-o manieră dramatică și gotică, iar la el tradinția a îmbinat perfect modernismul și a avut un succes cu adevărat răsunător. Îl voi aminti aici și pe Olivier Theyskens, care este atât de fascinat de dantelărie, încât i-a fost dedicată o expoziție la Muzeul Dantelei din Calais, unde vorbește despre dantelă ca despre un element mai mult decât fascinant și în același timp întotdeauna prezent în toată cariera sa de până azi.
Muzeul dantelei din Calais se numește Cité Internationale de la Dentelle et de la Mode
Sper să am ocazia să îl vizitez în această viață. Am aflat, după ce m-am documentat, că este un muzeu dedicat istoriei dantelei și modei, amenajat într-o fostă fabrică din secolul al XIX-lea, situat pe 135 Quai du Commerce în Calais, Franța. Este o clădire industrială veche din secolul al XIX-lea. Ca fiecare muzeu, evident, are o tematică, iar aceasta este istoria dantelei mecanice și legătura ei cu alta modă și haute couture. Colecțiile se prezintă cu peste 20.000 de piese textile, utilaje originale de țesut și ținute semnate de creatori celebri precum Dior, Chanel, Dolce&Gabbana, Olivier Theyskens, Valentino și Jean-Paul Gaultier.Ce poți vedea și admira? Mașini de dantelă vechi de secole care încă funcționează, etapele de realizare a dantelei și unelte industriale, expoziții temporare de modă și piese vestimentare moderne.
Poart-o anul acesta și oricând vrei să epatezi feminitate. Dantela albă este potrivită pentru ținuta de zi, cea neagră, pentru ținuta de seară. Dar asta o știm deja... Alege o dantelă de calitate, chiar dacă trebuie să plătești mulți bani pe ea. Este de ajuns să ai doar una sau două în dressing, dar să fie o dantelă frumoasă, autentică, dintr-un material natural. Alege-o pe cea mai rafinată, astfel încât să îți ofere prețiozitate. Magazinele mari de retail s-au adaptat trend-ului, dar, ai grijă să alegi dantela care se potrivește stilului tău. Zorzoanele de prost gust sunt inutile.

































Comentarii
Trimiteți un comentariu